Atacurile de panică, tot mai frecvente în pandemie. Evitarea lor, cel mai mare obstacol în calea vindecării

Timp estimat de citire:

6 minute, 9 secunde

În vreme ce depresia ocupă primul loc în categoria celor mai cunoscute tulburări mintale, la nivel mondial nu ea este și cea care ridică cele mai mari  preocupări. Încă înainte de pandemia SARS-CoV-2, anxietatea, împreună cu tulburările asociate, printre care și atacurile de panică, afecta mai mulți oameni decât depresia. Mai exact, datele arată că anul 2017 că la nivel global 264 de milioane de oameni sufereau de depresie și nu mai puțin de 284 de milioane s-au confrunta cu o formă sau alta de anxietate.

Atacurile de panică ca expresie a lipsei de control

Conform cercetărilor efectuate până acum, pandemie de COVID-19 a crescut și mai mult nivelul de anxietate, iar implicațiile privind sănătatea mintală sunt tot atât de îngrijorătoare, ca și cele medicale. Una dintre cele mai puternice forme ale anxietății și anume atacul de panică a înregistrat creștere semnificativă a incidenței, comparativ cu anii trecuți. Ca o consecință firească a nivelului ridicat de stres și a îngrijorărilor legate de starea de sănătate, la nivel colectiv și individual, dar și al celor provocate de exacerbarea temerilor privind un viitor incert, plin de nesiguranță. De altfel, atacul de panică este cea mai elocventă formă de exprimare a lipsei de control pe care mulți dintre noi o resimțim în prezent, prin înseși manifestările sale, impetuoase și paroxistice.

„Un atac de panică este o experiență îngrozitoare. Te umple de o frică groaznică. Te convinge că viața, așa cum o știai, s-a terminat. (…) Panica este o capcană diabolică, perfidă, care te poate face prizonier în propria viață, casă, minte (…) nu doar pentru că te păcălește să crezi că ești în pericol imediat, aproape de o catastrofă personală, ca moartea, nebunia sau o umilință îngrozitoare, (…) ci pentru că te convinge să acționezi și să gândești exact în felurile care înrăutățesc problema în loc să o rezolve”, explică David Carbonell, autorul cărții „Atacurile de panică. Un program pentru a evita capcanele panicii”.

Nevoia acută de fugă, o capcană

În cazul atacurilor de panică, adevărata capcană este comportamente de fugă, care pune bazele evitării, un mare obstacol în calea recuperării. Psiholog clinician care lucrează de peste 20 de ani cu pacienți care suferă de tulburări anxioase, Carbonell spune că este absolut necesar ca evitarea să fie conștientizată, indiferent de formele ei. Pe lângă o serie de fișe pe care le prezintă în carte ca exercițiu în acest demers, el listează și câteva exemple de situații în care aceasta poate fi identificată:

Evitarea consultului medical

De regulă, oamenii au o problemă în a vizita un medic atunci când nu se simt bine. Fie pentru că se tem de un demers costisitor, vești proaste sau necesitatea medicației. În cazul atacului de panică, spune Cabonell, mulți se tem că vor face unul chiar în cabinet sau pe hol, așteptând. Ascunderea acestor frici și încercarea de a îndura agravează întotdeauna anxietatea, indiferent de simptome. Dar și mai mult în atacurile de panică. Carbonell recomandă o primă vizită la medic pentru a exclude alte implicații fizice. Apoi, aceasta ar trebui urmată de consultarea unui specialist în sănătate mintală, a cărui intervenție de normalizare, de psihoeducație și de ameliorare a atacurilor de panică prin tehnici specifice poate ajuta la a face față inclusiv presiunilor provocate de contextul actual.

Evitarea locului sau a unor activități de teama declanșării unui nou atac

„Situația de ușurare pe care o ai când eviți sau te retragi dintr-o situație temută pare bine-venită, dar te face anxios în privința viitorului și mai înclinat s-o eviți din nou. Primești o doză mică de ușurare imediată, dar vei plăti pentru ea”, precizează Carbonell. Pentru că pe termen lung rămâne sentimentul nesiguranței, al temerii în anticiparea unui nou atac, ducând la evitarea nu doar a zonelor pe care mintea le asociază cu posibile cauze, ci și la restrângerea sau renunțarea la unele activități obișnuite, odinioară plăcute. Cu toate acestea, indiferent de obiectul evitării, un atac nu va rămane decât foarte rar un episod singular. De aceea acțiunea, prin luarea unor măsuri, este mult mai eficientă în a împiedica cronicizarea tulburării de panică și a anxietății care pot surprinde prin manifestări și mai variate, dar și mai intense.

Evitarea mentală a problemei

Aceasta este poate cea mai gravă formă a evitării, care ajunge să mențină „teama de teamă însăși”. După o primă experiență, cei care au trăit acest lucru se vor simți confuzi, derutați și îngrijorați. Dorința de a se proteja naște o apărare împotriva anxietății prin evitare. Cei care trec prin această experiență „își spun: <nu te gândi la asta!>; (ei) opun rezistență; cumva încearcă să se forțeze să se simtă mai bine; se supără pe înșiși; simt rușine și stânjeneală pentru că sunt anxioși”, iar toate aceste gânduri agravează, din nou, anxietatea. „Exersează să trăiești sentimentele, în loc să le eviți sau să lupți contra lor. (…) Să te lupți cu frica e ca și cum ai încerca să stingi focul cu benzină”, recomandă specialistul.

Ritualurile și superstițiile – o altă față a evitării

Carbonell explică, inclusiv prin exemple din cazuistica sa, că pe lângă ocolirea zonelor cu potențial de declanșare sau evitarea de a discuta cu alții despre cele trăite, cei aflați într-un astfel de scenariu de panică dezvoltă noi reguli și obiceiuri prin care să se protejeze, evitând elementul-cheie de care le frică. De la spațiile aglomerate, la a cumpăra mai puțin de 10 produse pentru a sta la casa express, a evita intersecții unde e nevoie să facă stânga, alegerea culoarului de la margine pentru a nu fi prins la mijloc într-un mijloc de transport în comun și până la superstiția de a nu mai purta aceleași haine, în aceeași combinație din ziua unui atac, acestea sunt câteva dintre comportamentele disfuncționale adoptate.

„Când ajungi să crezi că siguranța, sănătatea mintală și supraviețuirea ta depind de respectarea acestor reguli, înseamnă că ești candidat la o tulburare de panică. (…) Din păcate, atunci când urmezi niște ritualuri superstițioase, crezând că te vor proteja de panică, sfârșești prin a întări sentimentul de vulnerabilitate și asta duce la agravarea și menținerea problemei”, concluzionează psihologul.

De aceea, el încurajează oamenii să înceapă procesul de conștientizare individuală a acestor nereguli funcționale și propune în cuprinsul cărții sale o serie de exerciții. Acestea vin ca un sprijin suplimentar pentru a exersa evitarea… evitării și a face primul pas spre acceptare și vindecare.