Bulimia – boala sau efect?

Timp estimat de citire:

4 minute, 9 secunde

Factori declansatori
Bulimia este declansata de stari afective disforice, stres, foamea intensa putand urma si unor restrictii de dieta, ori unor sentimente in legatura cu greutatea, conformatia corpului sau mancarea. Acest tip de a manca reduce starea de anxietate, insa apare starea depresiva si dispare autocritica. Cercetatorii spun ca bulimia este asociata in mare parte cu sentimente legate de greuate. De indata ce bulimicul mananca si isi satisface placerea de a manca, apare sentimentul de vinovatie. Atunci elimina din stomac tot ce a mancat prin varsaturi, crezand  astfel ca slabeste.

Manifestari clinice
Elementul esential in bulimie il constituie mancatul compulsiv si metodele compensatorii inadecvate de a preveni cresterea in greutate. Pentru a pune un diagnostic de bulimie, aceste manifestari trebuie sa apara in medie de 2 ori pe saptamana, timp de cel putin 3 luni. Mancatul compulsiv reprezinta ingerarea intr-o anumita perioada de timp a unei cantitati de mancare mult mai mare decat cea pe care ar manca-o cei mai multi dintre oameni in conditii asemanatoare. Tipul de alimente consumate difera insa. Include dulciuri si alimente bogate caloric. Bulimicul isi ascunde problemele; episodul este neplanificat si alimentele sunt consumate in mod rapid, pana apare senzatia de satietate dureroasa. Un alt element esential in bulimie este aparitia de comportamentelor compensatorii pentru a nu creste in greutate – cea mai des intalnita este provocarea de varsaturi; mai exista si utilizarea de diuretice si laxative, folosite in acelasi scop.

Bulimia implica tulburari afective si somatice
Simptomele depresive care apar in cadrul bulimiei duc la scaderea stimei de sine si apoi la tulburari afective (”Parintii ma iubesc doar daca sunt slaba, ca un manechin de podium”); apar chiar si tulburari de personalitate. De regula, perturbarea afectiva precede aparitia bulimiei; cresc simptomele anxioase, apare frica de a iesi in societate; uneori apare abuzul de substante (stimulente, alcool). Toate aceste tulburari se coreleaza si cu aparitia problemelor somatice – se distrug dintii (datorita continutului acid al vomei), glandele salivare cresc in dimensiune, apare dilacerarea  esofagului, apar rupturi gastrice, aritmii cardiace. La femei, ciclul menstrual devine neregulat sau chiar apare amenoreea. Exista doua tipuri de bulimie: de tip purgare -autoprovocare de varsaturi, abuz de laxative, diuretice sau clisme; si de tip nonpurgare – utilizeaza comportamente compensatorii post-alimentar sau exercitiile fizice excesiv.   

Pasii spre vindecare          
Acest tip de tulburare de alimentatie se poate trata prin psihoterapie. Bulimicul trebuie sa realizeze ca are o problema, ca nu se poate controla in fata mancarii. In terapie se accentueaza  acceptarea de sine, constientizarea propriului corp.
Importanta in eficienta terapiei este atitudinea familiei fata de cel cu probleme – daca mediul este unul sever si bulimicul se simte prins, nu poate controla practic mediul si incearca sa-si controleze propriul corp. Fiecare are nevoie sa aiba propria identitate si sa nu fie influentat de cei din jur. Daca oglinda lui sunt ochii celorlalti si modul in care ei il percep, atunci risca sa ajunga sa-si dezechilibreze organismul.

Este important atat in cazul bulimiei, cat si al anorexiei, ca bolnavul sa se simta iubit. Si cu ajutorul celor care il iubesc sa reuseasca sa-si invinga temerile. Pentru a-si constientiza problema, este necesar un program in care bulimicul sa stie cat mananca, orele la care mananca, ce anume il face sa manance mai mult si sa intervina acolo unde el poate.

Ajutorul specializat, o conditie necesara
In tratamentul bulimiei, un rol important il au si antidepresivele prescrise de psihiatru, in combinatie cu psihoterapia. Acestea au rolul de a actiona asupra unor simptome psihologice si de a descreste ciclul de a ingera/voma.
In terapia cognitiv-comportamentala, terapeutul si pacientul lucreaza impreuna pentru a identifica tiparele convingerilor irationale si gandurilor ilogice, asociate cu imaginea corporala, greutatea, mancarea si perfectionismul. Exista aici o concentrare pe componentele comportamentale ale bolii, cum ar fi a ingera mancarea, a voma, a tine o dieta si a face exercitii fizice.

Reabilitarea nutritionala si consilierea ajuta adesea pacientii sa-si mentina greutatea si sa stabilizeze tiparul lor alimentar. Depinzand de nivelul cultural, de interese si de asteptarile asupra tratamentului, dieteticianul cade “la invoiala” privind imaginea  corporala, educatia despre nutritie, riscurile referitoare la tulburarile alimentare, preocuparile fata de greutate si fricile irationale legate de aceste probleme.

Tulburarile alimentare au cauze multiple, psihologia privind aceste tulburari ca pe un proces interactiv in care sunt inclusi factori genetici si biologici, factori psihologici, factori culturali si familiali. Tulburarile de alimentatie sunt complexe si adesea au manifestari violente si cronice, care necesita tratamente diferite, in diferite stagii ale bolii.