Gastronomice

Mitologie si gastronimie laolalta.

01.12.2009

1210

Timp estimat de citire:

9 minute, 7 secunde

– La un banchet, Einstein ii spuse unei doamne care insista sa-i explice teoria relativitatii: “Cum as putea sa-ti explic prepararea taiteilor, daca nu stii ce-i aia faina?”

– Dupa mitologia egipteana, omenirea a fost salvata de la pieire datorita chimiei alimentare. Iata ce spune legenda: Zeul Ra, care domnea in Egipt, imbatranise, iar oamenii incepusera sa puna la cale nelegiuri impotriva lui. Maniat, Ra o trimise pe fiica lui sa-i nimiceasca. Sub chipul fioros al zeitei-leoaice Hathor-Sahmet, aceasta ii nimici pe oameni in asemenea masura, incat batranul zeu al soarelui ii trimise vorba sa se opreasca. Zeita, insa, insetata de sange, nu-si asculta tatal si continua uciderea oamenilor. Ingrijorat, zeul a tinut sfat cu ceilalti zei si a trimis in tara Elefantina “curieri sprinteni la picior, care sa alerge cum fuge umbra trupului”, sa-i aduca mineralul rosu numit DIDI, punandu-si in acelasi timp toate sclavele sa macine orz pentru bere. Amestecand berea cu mineralul rosu macinat de morarul din Heliopolis, facandu-l asemenea sangelui de om, a turnat sapte mii de vase peste Egipt. “Zeita sosi dimineata si gasi toate cufundate in umiditate si fata ei se umplu de bucurie. Pleaca imbatata si nu-i mai recunoscu pe oameni.” Aceasta este explicatia obiceiului din Egiptul antic, cand, in ziua sarbatoririi zeitei Hathor, oamenii aduceau la templu ei atatea vase cu bere cate sclave avea Ra.

– In secolul al XVI-lea aurul se folosea, dupa sfatul alchimistilor, la tratamentul diferitelor boli. El se administra in doua feluri: fie sub forma de de praf amestecat in mancare, fie mancandu-se supa preparata dintr-o gaina umpluta cu bani de aur!

– Descartes era mare amator de mancaruri fine. Intr-o zi, aflandu-se la masa, primeste vizita unui nobil care, impertinent, se mira ca pe masa se afla friptura de caprioara. Obraznicia-i fu rasplatita cu un raspuns usturator: “Credeti monsenior, ca natura a facut lucrurile bune numai pentru ingnoranti ?”

– In biografia lui Descartes scrisa de Baillet se afirma ca marelui matematician ii placeau in mod deosebit omletele preparate din oua… clocite, timp de 8-10 zile!

– Deosebirea dintre un matematician si un fizician se poate demonstra usor cu ajutorul a doua probleme:
Problema 1-a. Ce trebuie sa facem ca sa fierbem o oala plina cu apa, atunci cand avem o oala goala, apa, chibrituri si un resou cu gaz? Ambii raspund la fel: umplem oala cu apa, o punem pe resou, aprindem focul.
Problema 2-a. Ce trebuie sa facem ca sa fierbem o oala plina cu apa, atunci cand avem chibrituri si resou cu gaz?
Fizicianul: aprindem focul. Matematicianul: desertam apa din oala si…iata-ne ajunsi la datele problemei anterioare pe care am rezolvat-o!

– Pasionat pescar amator, lui Marcus Aurelius ii era ciuda pe nobilii egipteni din suita reginei, mai norocosi la pescuit decat el, care in ziua aceea nu prinsese nimic. Pentru al imbuna, Cleopatra ii zise: “Egiptenilor le e dat sa prinda pestii, iar romanilor sa prinda regi”.

– Nero numea ciupercile “mancarea zeilor”. Predecesorul sau, Claudius zeificat dupa moarte, fusese otravit cu ciuperci!

– Henric al IV-lea, regele Frantei, dorea ca fiecare francez sa aiba duminica o gaina in oala.

– In afara salvarii Romei antice de cucerirea de catre gali, gasca mai e legata de un eveniment istoric: salvarea Angliei. Cand i s-a dus vestea infrangerii uriasei flote spaniole “Invincibila Armada”, regina Elisabeta se afla la masa si manca friptura de gasca. De atunci, in ziua de Craciun a fiecarui an, in Anglia se mananca friptura de gasca.

– Cronicarul si calugarul iezuit Maimbourg inainte de a incepe sa scrie, obisnuia sa bea o sticla de vin. In cazul cand avea de povestit o batalie, erau necesare doua sticle “pentru ca ingrozitoarea imagine a razboiului sa nu ma faca sa-mi pierd curajul” spunea el.

– Voltaire afland ca la Paris s-a dat ordin sa se arda cartile a exclamat: “Cartile mele sunt asemanatoare castanelor: cu cat sunt mai prajite cu atat se vand mai bine !”

– Adus din America, foarte greu s-a raspandit in Franta cultura cartofului, populatia fiind convinsa ca produce ….lepra. In zadar s-au utilizat cele mai iscusite metode de combatere a acestei prejudecati, mergandu-se pana la afirmatia lui Ludovic al XIV-lea ca floarea lui preferata este floarea de cartof, in acest scop suveranul o purta mereu la butoniera, iar curtenii il imitau. Solutia acestei grele probleme a fost gasita de Parmentier: un camp mare pe langa Paris era cultivat cu cartofi. In timpul zilei campul era pazit de armata, care nu permitea sa se atinga de cartofii pentru masa regelui. In schimb, noaptea, paza slaba de tot, santinelele avand ordin sa nu observe ca parizienii furau pe capete mancarea regala. Dar recunostinta era si pe atunci o floare mai rara decat floarea cartofului: la alegerile de deputati ai Parisului, Parmentier a cazut in urma opiniei starnite de protestul unui alegator: “Nu-i dati votul astuia! El este cel care a inventat cartoful si o sa ne faca sa mancam numai cartofi!” Daca nu ar fi fost foamete periodica- aproape la fiecare zece ani – periculoasa leguma nu s-ar fi putut raspandi in Europa. In Italia numai porcilor li se dadeau cartofi, in Germania, din cand in cand si detinutilor, in Franta se spunea ca produc lepra si, inca in a doua jumatate a secolului XIX-lea, unii savanti europeni erau convinsi ca tuberculoza este atat de raspandita pe continentul nostru datorita….tot bietului cartof !

– Lui Lucullus i se datoreaza aclimatizarea in Italia a ciresului.

– Arta culinara din timpul Imperiului abunda in mirodenii si in ierburi indigene sau importate din Orient. Se utilizeaza din belsug piperul (sub forma de boabe sau macinat), chimenul, anasolul, usturoiul, cimbrul, ceapa, ruta, patrungelul, maghiranul, silphium (o umbrelifera odoranta originara din Cirenaica, specie azi disparuta) si “garum”.

– “Garum”-ul se folosea in cele mai multe produse preparate si rezulta din macerarea in sare si otet a intestinelor de peste, mai ales de toni si de scrumbii. Garum avea o aroma puternica si se producea aproape peste tot in bazinul Mediteranei; era insa mai ales apreciat cel care provenea din pescariile de la Gades (Cadix). Existau mai multe calitati, unele foarte costisitoare, altele ieftine. De asemenea se folosea “alec”, reziduu ramas in ulcioare dupa ce se storcea un “garum” lichid.

– Reteta romana (dupa Appicius) a unei “rate, cocor, potarniche, turturele, porumbel gulerat, gugustiuc sau late pasari”:
“Se curata, se aranjeaza si se pune pasarea intr-o cratita de pamant; se adauga apa, sare, marar si se fierbe inabusit. Inainte de a se muia pasarea, se scoate si se pune in alta cratita impreuna cu untdelemn si “garum”, si cu un smoc de marghiran si coriandru. Dupa ce se termina fieberea, se adauga o cantitate mica de vin fiert pentru ca sosul sa capete culoare. Se striveste piper, leustean (sau telina de munte), chimen, coriandru, o radacina de “silphium”, ruta, vin dulce, miere, se stropeste pasarea cu propria ei zeama, se adauga un pic de otet. Se pune acest sos in cratita, se incalzeste, se leaga cu faina de cartofi si se serveste pasarea pe o farfurie impreuna cu zeama.”

– Reteta unui purcelus de lapte (dupa Appicius): “Se goleste purcelusul de viscere prin bot (ca un burduf), si apoi se umple cu pui indopati, mezeluri, carnati, sturzi, potarnichi, curmale fara samburi, ceapa afumata, melci si tot felul de ierburi. Se coase purcelusul si se coace la cuptor. Dupa coacere, i se desface spinarea si i se impregneaza carnea cu sos facut din ruta, cu “garum”, cu vin dulce, cu miere si untdelemn.”

– Prima cereala consumata in era paleolitica se pare ca a fost glyceria sau festuca fluitans, graminee asemanatoare meiului. Mai tarziu, au intrat in alimentatie specii primitive de secara, ovaz si mei. In afara vegetalelor, se consumau melci, scoici, viermi, omizi, insecte. Animale mari (maimute, rinoceri, ursi cenusii, elani, bizoni) erau greu de vanat si ca atare nu erau mancate decat in mod intamplator, spre deosebire de calul salbatic, care era un vanat curent. Carnea se consuma cruda sau fripta (pe pietre fierbinti) iar mai tarziu fiarta.

– Arta condimentarii a aparut inca din paleolitic, marcand o etapa in dezvoltarea civilizatiei; ea presupunea un anumit rafinament. Asezonarea alimentelor se facea mai intai cu cenusa, apoi cu sare, drept condimente folosindu-se usturoi, mustar, untisor de apa (creson), chimen si alte plante aromate. Pentru indulcire “bucataresele” din paleolitic intrebuintau seva de artar si mesteacan, precum si mierea salbatica.

– Painea, sub o forma primitiva de paine-lipie nedospita, apare in paleolitic. In Franta, in localitatea Mas-d’Azil, s-au descoperit cele mai vechi resturi de grau si orz, conservate in oalele de lut. Se presupune ca painea a aparut acum 8.000-10.000 de ani pe coastele occidentale ale Mediteranei. Tot atunci apar pe “masa” stramosilor nostrii lintea si bobul.

– Multe popoare au fost si mai sunt consumatoare de insecte. Romanii mancau cu multa pofta niste larve ale unor specii de coleoptere, pe care le numeau”cossus”. Naturalistul francez Fabre a gustat si el cateva exemplare de asemenea larve “cossus” si sustinea ca ar avea un oarecare gust de migdale si de vanilie.

– Accesoriile pentru masa: fata de masa, tacamurile si scobitorile apar inca din evul mediu; lingurile si furculitele nu se utilizeaza inainte de secolele XIII-XIV. Abia Renasterea avea sa introduca la mesele oamenilor solnitele, carafele si paharele, care constituiau uneori adevarate obiecte de arta.

– Dupa lungi cercetari intreprinse de un grup de specialisti, s-a ajuns la concluzia ca inventatorul macaroanelor ar fi Marco Aroni, care poseda un mic local langa Napoli in secolul al XVIII-lea. In urma succesului pe care Aroni l-a inregistrat cu prepararea macaroanelor, el a infiintat si prima fabrica de macaroane din lume.