Noțiuni de bază despre glicemie: termeni pe care trebuie să-i știi

Timp estimat de citire:

5 minute, 7 secunde

Glucoză plasmatică/serică

Pe scurt, termenul e utilizat atunci când se face referire la nivelul zahărului din sânge, adică la glicemie. Glucoza este cel mai important tip de zahăr pe care corpul îl utilizează pentru energie. Rezultă în urma digestiei carbohidraților din mâncare, după care ajunge în fluxul sangvin pentru a fi transportat către celule. Nivelul „zahărului din sânge” – altfel spus, cantitatea de glucoză prezentă în sânge – se măsoară în miligrame per decilitru (mg / dL).

Hiperglicemie și hipoglicemie

Făcând uz de aceste două cuvinte, medicii le comunică adesea pacienților că au nivelul glucozei din sânge fie peste, fie sub limitele normale. În general, hiperglicemia desemnează valori glicemice de peste 160 mg / dL, însă este posibil ca pentru anumite persoane medicul curant să stabilească o țintă diferită. Uneori, oamenii au glicemia crescută chiar de dimineață, iar în astfel de cazuri se vorbește despre „fenomenul zorilor”. Pe de altă parte, hipoglicemia desemnează valori glicemice mai mici de de 70 mg / dL; starea e, de obicei, însoțită de simptome greu de ignorat: slăbiciune, tremurături, paloarea feței, foame puternică, dureri de cap, amețeală, somnolență, confuzie, tulburări de vedere etc.

Efectul Somogyi

Numit și „efectul de recul”, termenul face referire la momentul în care glicemia crește foarte mult după ce a fost foarte scăzută. Se întâmplă, de obicei, în somn. Dacă survine frecvent, poate fi necesară verificarea glicemiei și timpul nopții. Adeseori, efectul Somogyi poate fi prevenit luând o gustare seara sau prin reglarea dozei de insulină.

Insulină bazală

Este o componentă esențială în managementul diabetului, întrucât acționează ca o insulină de fundal: se absoarbe încet și are un efect de durată. Rolul ei este acela de a stabiliza nivelul zahărului din sânge între mese și peste noapte. Persoanele cu diabet zaharat de tip 1 trebuie să administreze acest tip de insulină pe tot parcursul vieții, încă de la debutul bolii, dat fiind că pancreasul lor nu produce insulină deloc sau într-o cantitate suficientă. În cazul diabetului de tip 2, insulina bazală e posibil să nu fie necesară, cel puțin nu în stadiile de început. Aceasta deoarece corpul încă mai poate produce insulină, iar schimbările de dietă, activitatea fizică și medicația orală pot ajuta considerabil la ameliorarea rezistenței la insulină și, pe cale de consecință, la folosirea hormonului în mod corespunzător.

Insulină bolus

Sună aproape identic cu cuvântul „bonus” și cam asta este: insulina suplimentară care se administrează la orele mesei (pentru prelucrarea carbohidraților consumați) sau atunci când trebuie redusă glicemia. Este un tip de insulină diferită de cea bazală, întrucât, spre deosebire de aceasta, are o acțiune rapidă. Folosite împreună, aceste două tipuri de insulină (bazală și bolus) permit realizarea unui control glicemic optim, prim mimarea acțiunii asigurate de secreția fiziologică de insulină.

Glucagon

Este cel de-al doilea hormon pancreatic implicat în reglarea echilibrului glicemic, alături de insulină. Spre deosebire de acesta din urmă însă, are o acțiune hiperglicemiantă. Cu alte cuvinte, crește glicemia, pe când insulina o scade. Pancreasul secretă glucagon în momentul în care nivelul glicemiei este foarte scăzut. De multe ori, vine într-un kit de urgență în caz de hipoglicemie severă, sub formă injectabilă. Acestea se eliberează pe baza de prescripție medicală.

Rezistență la insulină

Așa descriu medicii ceea se întâmplă în corp atunci când celulele nu reușesc să utilizeze corect insulina, deși hormonul este secretat într-o cantitate suficientă. Este vorba despre o tulburare complexă, numită și sindorm metabolic X, în care organismul și-a pierdus sau pierde treptat sensibilitatea la insulină, ceea ce conduce la acumularea glucozei în sânge. De regulă, este asociată obezității și unui stil de viață nesănătos. Corectarea obiceiurilor alimentare și scăderea în greutate poate ajuta la recuperarea sensibilității la insulină.

Prediabet

Definește situația în care glicemia este crescută, dar nu suficient de mult pentru a fi pus diagnosticul de diabet. Se mai numește și toleranță alterată la glucoză (TAG). O persoană diagnosticată cu prediabet prezintă risuri mari de a dezvolta diabet de tip 2, dacă nu ia măsuri. Aceste riscuri pot fi reduse semnificativ prin mai multă mișcare și combaterea excesului ponderal, dar și cu ajutorul medicației specifice.

Diabet insipid

Este o boală cauzată de funcționarea incorectă a glandei hipofizare și a rinichilor, cu implicare hormonului antidiuretic ADH, numit vasopresina. Acest hormon este secretat la nivelul hipotalamusului, iar apoi este depozitat în glanda hipofiza, de unde se elimină la nevoie. Dacă vasopresina nu-și îndeplinește funcția sau este inexistentă, apare simptomatologia caracteristică diabetului: oboseală, sete excesivă și poliurie (emiterea unei cantități mari de urină, însă diluată). Toate acestea însă fără prezența hiperglicemiei. Persoanele cu diabet insipid prezintă glicemii normale. Boala poate să apară în contextul unor boli renale (sindrom nefrotic, insuficiență renală, pielonefrită), dar și în cazul unei alimentații care nu include suficiente proteine sau care exclude consumul de sare pe termen lung.

Cetoacidoza diabetică

Este cea mai gravă complicație acută a diabetului, întrucât poate cauza comă și chiar deces. Cetoacidoza diabetică (CAD) apare pe fondul deficitului de insulină, ceea ce conduce la hiperglicemie, cetoză și acidoză. În lipsa insulinei, glucoza din sânge nu poate ajunge la celule pentru a le hrăni, astfel că, pentru a face rost de energie, organismul începe să ardă din rezervele de grăsime. În acest proces se produc cetone, un tip de substanțe chimice care determină creșterea acidității sângelui, favorizând distrugerea ireversibilă a celulelor.