Mierea, un miracol pentru sănătate

Timp estimat de citire:

10 minute, 4 secunde

Ai o mulțime de motive să-ți faci un obicei din a consuma zilnic miere. Fără abuzuri, bineînțeles. Este fără doar și poate unul dintre cele mai valoroase alimente din câte există. În miere găsim o listă lungă de substanțe nutritive și bioactive, care-i conferă proprietățile revitalizante și curative inegalabile.

În mod regretabil, în țara noastră nu ne bucurăm pe deplin de calitățile acestui o produs apicol de excepție. Deși o producem în cantități însemnate – între 22.000 și 24.000 de tone pe an, consumul anual de miere în România este de doar 500-600 g pe cap de locuitor. Este de trei ori mai mic decât media europeană! Să corectăm așadar această statistică și să ne îndulcim mai des cu miere. Mai mult decât un răsfăț regal pentru papilele gustative, este un izvor de sănătate.

Tipuri de miere

La ora actuală sunt recunoscute aproximativ 300 de tipuri de miere. Aceste varietăți diferă, în principal, în funcție de proveniență, dar și metoda de prelucrare. Astfel, avem:

• miere de flori (florală), provenită din prelucrarea nectarului cules de albine din florile plantelor melifere.
• miere de mană (extraflorală), provenită din alte parți ale plantei, în afară de flori. Mana este un produs obținut din seva frunzelor și rămurelelor anumitor copaci (pin, molid, stejar etc.). Ea poate fi colectată direct de albine sau indirect, prin intermediul unor insecte din categoria afidelor, psyllidelor, coccidelor, citadidelor și lachnidelor, care se hrănesc cu aceste sucuri și elimină apoi zaharurile de care nu mai au nevoie. Față de mierea florală, este mai închisă la culoare și are un gust și o aromă mai puțin plăcută. În schimb, are proprietăți laxative mai puternice și elimină mai eficient toxinele din corp.

La rândul ei, mierea florală se împarte în două mari categorii:

• miere monofloră, provenită integral (sau în mare parte) din nectarul florilor unei singure specii: salcâm, tei, manuka, floarea-soarelui, rapiță, mentă, lavandă, salvie, coriandru, zmeură, hrișcă, trifoi, mac, eucalipt etc.
• miere polifloră, provenită din prelucrarea unui amestec de nectar de la florile mai multor specii de plante.

De asemenea, un factor de diferențiere poate fi și modul de producție:

• Prin presarea fagurilor cu miere
• Prin centrifugare
• Prin scurgere liberă
• Prin topirea fagurilor

Compoziția chimică a mierii

Cu anumite variații, mierea este compusă, în principal, din zaharuri și apă biologică. Carbohidrații constituie 70-80% din compoziția sa, iar apa – 16-23%. Restul e reprezentat de  aminoacizi, acizi organici, enzime, hormoni, vitamine și minerale. Într-o concentrație apreciabilă, găsim în miere și flavonoide, polifenoli, alcaloizi, glicozide, glicozide cardiace, antrachinonă și compuși volatili. Cercetătorii carea i-au studiat compoziția au detectat circa 600 de compuși volatili în miere care contribuie la efectele sale terapeutice.

Monozaharidele (fructoza și glucoza) sunt cele mai importante zaharuri din miere. Pe lângă acestea, ea furnizează și cantități mai mici de dizaharide (zaharoză, galactoză, alfa, beta-trehaloză, gentiobioză și laminaribioză), trizaharide și oligozaharide. Multe dintre aceste substanța zaharoase se formează în timpul maturării mierii.

Deși n-ai zice, din miere putem obține și proteine. Deși în cantități modeste, ea conține toți cei nouă aminoacizi esențiali și toți aminoacizii neesențiali, cu excepția asparaginei și glutaminei. Prolina a fost raportată ca fiind aminoacidul primar din miere. Acesta are un rol-cheie în sintetizarea colagenului.

Gustul ușor acid al mierii (pH între 3,2 și 4,5) este dat de acidul gluconic, produs în urma oxidării glucozei, dar și de acizii acetic, butanoic, formic, citric, succinic, lactic, malic și piroglutamic.

Mierea, un aliment bogat in vitamine

Prin consumul de miere, îi asigurăm organismului mai multe vitamine din grupului B, în special tiamină (B1) riboflavină (B2), niacină (B3), acid pantotenic (B5), piridoxină (B6) și acid folic (B9). În cantități notabile găsim în miere și acid ascorbic (vitamina C), dar și filochinona (vitamina K).

În miere sunt prezente cu variații diferite și o mulțime de minerale și oligoelemente: potasiu, calciu, magneziu, fosfor, fier, zinc, seleniu, crom, iod, mangan. Vestea bună este că toate sunt într-o formă ușor asimilabilă. Organismul nostru poate beneficia de ele fără niciun fel de impedimente.

Valori nutriționale miere

În mod cert, mierea este un alimente dens caloric și e indicat să nu facem abuzuri. 100 de grame de miere furnizează, în medie, 325 de calorii. E adevărat, destul mult. Depinde însă cu ce comparăm. De exemplu, 100 g de carne de pui are 143 kcal, 100 g de carne de vită – 250 kcal, 100 g de iaurt natural – 58 kcal. Pe de altă parte, 100 g de zahăr are 387 kcal,  100 g de unt cu 82% grăsime – 738 kcal, pe când 100 g de ulei – 884,1 kcal!

Calorii din miere provin, într-o proporție covârșitoare, din zaharuri. Practic 100 g de miere conține:

• 81,3% zaharuri (38,19% fructoză, 31,28% glucoză, 5% zaharoză, 6,83 % maltoză și alte dizaharide, trizaharide și oligozaharide)
• 0,4% proteine
• 0 lipide
• 0 fibre

Ceea ce este important de menționat este că zaharurile din miere, fiind însoțite de enzime, nu mia necesit o prelucrare specială prin digestie și pot fi utilizate imediat de organism. Din acest punct de vedere, mierea este unul dintre cele mai eficiente energizante naturale.

Proprietăți terapeutice miere

Există o mulțime dovezi care consfințesc relația dintre consumul de miere și sănătate. Prin conținutul bogat de antioxidanți – acizi fenolici și flavonoide, mierea ajută la combaterea radicalilor liberi, reducând astfel riscul de îmbătrânire prematură și îmbolnăvire. Acești compuși joacă un rol esențial în menținerea sănătății întregului organism, dar în special a sistemului cardiovascular.

De altfel, există studii care au arătat că în urma consumului de miere are loc o îmbunătățire considerabilă a profilului lipidic: scade nivelul colesterolului „rău” (LDL) și al trigliceridelor și crește nivelul colesterolului „bun” (HDL). În plus, unele studii, ce-i drept pe animale, au constatat că suplimentarea cu miere poate reduce tensiunea arterială sistolică (numărul maxim al unei citiri), despre care știm că este un alt factor major de risc pentru bolile de inimă.

De asemenea, mierea are proprietăți antibacteriene redutabile, fiind inclusă pe primele poziții pe lista scurtă a antibioticelor naturale. Are și efecte antiinflamatoare, antiseptice și cicatrizante, ceea ce o face un remediu excelent în tratarea mai multor tipuri de infecții, răni și ulcerații.

Tratamentul topic cu miere este recomandat inclusiv în cazul ulcerațiilor piciorului diabetic, o complicație extrem gravă, care poate duce chiar și la amputarea membrului afectat. În cadrul unui studiu realizat pe 30 de pacienți, s-a raportat o rată de succes de 43% după tratarea acestor răni cu miere, timp de trei luni. Mierea de manuka s-a dovedit și mai eficientă în acest sens. Într-un alt studiu, acest tip special de miere a condus la vindecarea a 97% din ulcerațiile diabetice!

Pentru că este și un foarte bun emolient, consumul de miere ajută la calmarea gâtului iritat și reduce astfel accesele de tuse. De aceea, mierea este adesea un ingredient important în compoziția siropurilor de tuse.

Prin conținutul de antioxidanți, fermenți și enzime, consumul regulat de miere facilitează procesul digestiv, îmbunătățind activitatea hepato-biliară.

Totodată, compușii din miere contribuie la reglarea principalelor glande din corp producătoare de hormoni.

Avantajele înlocuirii zahărului cu miere

Diferența notabilă dintre miere și zahăr este reprezentată de tipul de zaharuri pe care aceste produse la conțin. Dacă mierea are în compoziție, așa cum am menționat mai sus, mai multe tipuri de zaharuri, zahărul e constituit într-un procent de 99.9% din zaharoză. Acesta din urmă este un dizaharid care are nevoie de enzimele prezente în intestinul subțire pentru a fi descompus în molecule de glucoză și fructoză. Glucoza și fructoza din miere, în schimb, sunt disponibile imediat, oferind energie organismului. Tocmai de aceea, mierea este adesea recomandată sportivilor înainte de antrenamente. Un alt factor diferențiator ce trebuie evidențiat este indicele glicemic. Dacă valoarea IG al zahărului este de 68, mierea stă mult mai bine la acest capitol, având un IG de 55. Ce înseamnă acest lucru? Că are un impact mai mic asupra nivelului zahărului din sânge.

Dincolo de acestea, deosebirea esențială dintre zahăr și miere o constituie complexul de vitamine, minerale, enzime și alți compuși benefici pe care acesta din urmă îl conține. Fără îndoială, înlocuirea zahărului cu miere constituie un mare avantaj pentru starea generală de sănătate, fie și numai din acest considerent. De altfel, există și dovezi în acest sens.

Un studiu experimental care a implicat 55 de persoane adulte a relevat că substituirea zahărului cu miere a condus după doar 30 de zile la scăderea nivelului de colesterol total și „rău” (LDL), crescând în același timp nivelului celui „bun” (HDL). De asemenea, această schimbare în alimentație a redus și nivelul trigliceridelor cu până la 19%. Sună foarte bine, nu-i așa?

Nu în ultimul rând trebuie subliniat și faptul că, având un conținut mai mare de fructoză, mierea e mult mai dulce decât zahărul. Cu alte cuvinte, e nevoie de o cantitate mai mică de miere decât de zahar pentru a obține aceeași intensitate de dulce.

Nota Bene! Copiii sub un an nu au voie sa consume miere! Mierea poate fi o sursă potențială de spori de Clostridium botulinum. Aceasta nu afectează tinerii și adulții cu o microfloră intestinală normală, dar poate declanșa botulism la unii bebeluși.

Hidromelul, cea mai sănătoasă rețetă cu miere

Vinul de miere, zis și hidromel, este una dintre cele mai apreciate licori din toate timpurile. Originile ei nu se cunosc cu exactitate. Unii presupun că băutura a fost creată în Babilon, alții afirmă însă că în India.

Oricum ar sta lucrurile, cert este că pe meleagurile noastre, hidromelul este utilizat la scară largă încă din Evul Mediu. Prima documentare a acestui produs din miere datează din anul 1413. Aceasta face referire la plata impozitului pentru comercializarea băuturii de către negustorii brașoveni. Să lăsăm istoria deoparte și să vedem despre ce este vorba mai exact.

Iată cum se prepară:

Într-o sticla de un litru se pun 8 linguri de miere polifloră (preferabil lichidă), o jumătate de linguriță de polen de albine, iar apoi se completează cu apă plată. Sticla se închide ermetic și se lasă la macerat timp de 2-3 zile, la temperatura camerei, agitându-se de 3-4 ori pe zi. Rezultă o băutură cu un gust plăcut, slab alcoolizată, acidulată.

Se consumă de preferință cu 15-20 de minute înainte de mesele principale.

Într-o altă variantă, hidromelul se prepara cu suc de fructe sau must de struguri. Pentru fiecare kilogram de fructe folosite se adaugă 3 litri de apă cu miere (300 g de miere/litru de apă). Amestecul se lasă la fermentat cam 40 de zile, apoi se strecoară și se îmbuteliază. În acest caz, calitatea hidromelului crește odată cu vechimea.

Întrebuințări terapeutice ale hidromelului

Hidromelul este întâi de toate un foarte bun tonic, motiv pentru care este indicat în perioadele de activitate fizică și psihică intensă. De asemenea, este recomandat celor care suferă de astenie și nu au poftă de mâncare. Hidromelul este recunoscut și pentru efectele euforizante și afrodiziace, fiind unul dintre cele mai vechi stimulente ale apetitului sexual. O cură cu hidromel poate rezolva eficient problemele legate de libidoul scăzut.