Castraveți

Castraveții sunt unele dintre cele mai prietenoase alimente cu silueta. Aceștia au o densitate calorică scăzută și un conținut ridicat de apă (aproximativ 95%), dar și de fibre digestive prețioase. Toate acestea îi fac să fie de un real ajutor în dietele care vizează pierderea în greutate, castraveții contribuind la umplerea rapidă a stomacului și, pe cale de consecință, la instalarea senzației de sațietate.

Un alt motiv pentru care castraveții merită un loc privilegiat în alimentație ține conținutul de micronutrienți importanți, cum ar fi vitaminele A, C și K, dar mineralele esențiale ca potasiul și magneziul.

De asemenea, castraveții sunt o sursă bună de substanțe antioxidante – flavonoide și triterpene – care ajută la combaterea radicalilor liberi și a stresului oxidativ. Din acest punct de vedere, consumul regulat de castraveți se dovedește a fi foarte util în strategiile de reducere a proceselor de îmbătrânire prematură, dar de scădere a riscului de boli cronice, precum diabetul, obezitatea sau afecțiunile cardiovasculare.

Calorii castraveți

100 grame 200 grame  300 grame
Calorii |12 Calorii | 24 Calorii | 36
Proteine| 0,6 Proteine | 1,2 Proteine | 1,8
Lipide | 0,2 Lipide | 0,4 Lipide | 0,6
Carbohidrați | 2,2 Carbohidrați | 4,4 Carbohidrați | 6,6
Fibre | 0,7 Fibre | 1,4 Fibre | 2,1

 

Alte legume sănătoase, cu puține calorii, pe care le poți include într-un plan alimentar echilibrat:

  • Roșiile (18 calorii/100 g)
  • Dovleceii (12 calorii/100 g)
  • Morcovii (41 calorii/ 100 g)
  • Vinetele (24 calorii/ 100 g)
  • Ardeii capia ( 26 calorii / 100 g)