Anorexie: învață s-o recunoști ca să poți s-o tratezi

Timp estimat de citire:

7 minute, 28 secunde

Persoanele cu anorexie dezvoltă o obsesie legată de greutatea corporală, având permanent impresia că aceasta este prea mare, și în consecință reduc drastic consumul de alimente iar deseori apelează și la alte metode pentru a slăbi. Toate acestea duc la o scădere excesivă a greutății care poate genera probleme grave de sănătate și chiar poate duce la deces. Pentru că este implicat și factorul psihic, pacienții cu anorexie au nevoie de sprijin pentru a fi ajutați să conștientizeze faptul că au o astfel de problemă și să revină la un stil de viață sănătos, bazat pe o alimentație echilibrată.

Anorexie – definiție și clasificare

Anorexia este încadrată în categoria tulburărilor psihosomatice, ceea ce înseamnă că vorbim de o problemă medicală declanșată de factori psihologici sau emoționali care, pe măsură ce evoluează, determină apariția unor manifestări în plan fizic ce afectează buna funcționarea organismului. Din acest motiv se mai numește și anorexie nervoasă, manifestându-se ca o tulburare de alimentație ce atrage scăderea severă în greutate pe fondul unei temeri permanente a pacienților de a nu acumula kilograme în plus.

Astfel, pacienții cu anorexie ajung să apeleze la metode extreme de slăbit, începând cu reducerea sau chiar sistarea alimentației în ideea de a elimina aportul de calorii care duc la îngrășare, și continuând uneori cu alte metode recomandate pentru slăbit. Persoanele care dezvoltă anorexie pot deveni hiperactive, practicând în execes activități fizice solicitante sau pot că apeleze la diverse laxative sau diferite cure detoxifiante, totul cu scopul de a  scădea greutatea corporală pe care o percep ca fiind excesivă.

Se ajunge astfel în extrema cealaltă, pacienții cu anorexie devenind subponderali și dezvoltând o serie de probleme de sănătate pe fondul alimentației deficitare și aportului insuficient de substanțe nutritive.

Anorexie – moduri de manifestare

În funcție de metodele la care pacienții apelează pentru a slăbi și/sau a preveni acumularea de kilograme în plus, există două tipuri de anorexie, după cum urmează:

• Anorexie restrictivă – persoanele cu acest tip de anorexie apelează la diete hipocalorice, țin post prelungit până la înfometarea excesivă și uneori practică în exces activități fizice intense, totul cu scopul de a reduce aportul de calorii și a arde caloriile în exces, considerate responsabile pentru excesul ponderal perceput în mod eronat de cei cu o astfel de problemă;
• Anorexie de tip bulimic – în acest caz, persoanele care suferă de anorexie își autoinduc reflexul vomitiv imediat după masă pentru a elimina alimentele ajunse în stomac sau apelează la diferite medicamente laxative ori diuretice, tot în scopul prevenirii creșterii în greutate. Anorexia de tip bulimic se poate manifesta și prin episoade scurte de mâncat compulsiv urmate de practicile descrise mai sus pentru controlul greutății.

Anorexie – cauze și factori de risc

Cauzele care duc la apariția acestei tulburări nu sunt încă foarte bine identificate, fiecare caz de anorexie având particularitățile sale și fiind rezultatul unui cumul de factori determinați. Din categoria factorilor sociali putem menționa standardele de frumusețe care impun o anumită greutate și anumite dimensiuni, ceea ce determină multe persoane să facă eforturi susținute pentru a se alinia acestor cerințe. Pe acest fond, femeile și persoanele perfecționiste sunt mai predispuse în a dezvolta anorexie, iar riscul este mai crescut la vârsta adolescenței și mai redus după 40 de ani.

La vârste tinere, modificările hormonale constituie un alt factor care predispune la anorexie pe fondul preocupării obsesive pentru greutate și silueta perfectă. De asemenea, copiii aflați la pubertate și adolescenții sunt mai sensibili la remarcile mai mult sau mai puțin răutăcioase referitoare la aspectul fizic, iar unii pot ajunge la anorexie încercând să se încadreze în standardele de care vorbeam și să evite aceste remarci.

Totodată, anorexia poate apărea și pe fondul unor probleme de natură psihică precum anxietatea sau depresia și tulburările de personalitate. Și evenimentele majore care produc un puternic șoc emoțional pot împinge o persoană către anorexie iar alți factori de risc sunt obezitatea infantilă și istoricul familial ce include cazuri de anorexie sau tulburări psihice despre care am amintit mai puțin mai devreme.

Anorexie – simptome specifice

Primul semn de anorexie este preocuparea obsesivă față de greutatea corporală și/sau de siluetă, persoanele cu o astfel de problemă petrecând tot mai mult timp în fața oglinzii examinându-și corpul și cântărindu-se în mod repetat, chiar de mai multe ori pe zi. Scade stima de sine și apare o teamă permanentă de îngrășare, care determină persoanele în cauză să mănânce cât mai rar și mai puțin, ajungând până la înfometare. Totodată, administrarea excesivă de laxative, diuterice, ceaiuri și alte remedii pentru slăbit sunt alte comportamente după care poate fi recunoscut un pacient cu anorexie, precum și preocuparea exagerată pentru activitățile fizice dar și consumul excesiv de alcool sau de droguri.

Pe acest fond nu vor întârzia să apară și simptomele în plan fizic, cel mai evident fiind pierderea în greutate. Persoanele cu anorexie devin în cele mai multe cazuri subponderale, iar alte consecințe ale unei nutriții deficitare sunt:

• Stări persistente de oboseală și slăbiciune;
• Insomnie;
• Păr subțire și fragil/căderea părului;
• Paloare;
• Piele uscată;
• Deshidratare;
• Halitoză (miros neplăcut al respirației);
• Atrofie musculară;
• Constipație și alte tulburări digestive;
• Tensiune arterială scăzută.

În timp, pe fondul insuficienței resurselor energetice și a nutrienților esențiali, apar disfuncții la nivelul organelor, iar în final se poate ajunge la deces.

Anorexie – diagnosticare

Diagnosticul de anorexie se stabilește în principal prin excluderea altor posibile cauze care pot genera simptome similare celor descrise în capitolul anterior. În acest sens, se impune un examen fizic ce include și măsurarea greutății, a înălțimii precum și a semnelor vitale, urmat de un set complet de analize de sânge și urină. În funcție de specificul fiecărui caz, medicul poate recomanda și alte investigații, iar din protocolul de diagnostic face parte și o evaluare psihologică.

Pentru stabilirea diagnosticului de  anorexie trebuie să fie luate în considerare trei criterii, respectiv restricționarea autoimpusă a regimului alimentar care să ducă la o scădere importantă în greutate, temerile intense față de acumularea de kilograme și o percepție eronată asupra propriului organism – pacientul considerând în mod nejustificat că greutatea și/sau forma corpului nu sunt conforme standardelor.

Anorexie – tratament

În primul rând este important ca un pacient cu anorexie să fie convins că are o problemă, întrucât în multe cazuri acesta nu o conștientizează sau îi minimalizează gravitatea. De aceea este nevoie de o echipă complexă de specialiști care să includă un psiholog, medicul de familie și un nutriționist cărora li se pot adăuga medici din diferite specializări, în funcție de complicațiile dezvoltate de pacient.

În cazurile severe, tratamentul pentru anorexie presupune stabilizarea stării pacientului, care poate avea nevoie de spitalizare în vederea administrării de soluții cu electroliți, vitamine și minerale. De asemenea, poate fi necesară intervenția în regim de urgență pentru tratamentul diverselor tulburări cauzate de acest deficit nutrițional sever.

Pe termen lung, tratamentul vizează revenirea și menținerea pacientului la un indice de masă corporală normal, fapt ce va contribui semnificativ și la recuperarea în urma multiplelor complicații ce pot apărea.

Un rol important îl joacă psihoterapia, având în vedere că factorii care stau la baza declanșării anorexiei sunt de cele mai multe ori de natură psihologică, însă la fel de importantă este și stabilirea unui regim alimentar adecvat pe care pacientul – cu sprijinul psihologului, al familiei și apropiaților – să fie convins să îl urmeze. Cel puțin la începutul recuperării,  pacientul necesită monitorizare și suport emoțional, adoptarea unei diete echilibrate și îmbunătățirea stimei de sine fiind elementele esențiale.

Anorexia nu se tratează cu medicamente, însă factorii psihici care au declanșat-o pot necesita administrarea de antidepresive sau anxiolitice, iar posibilele complicații în plan fizic pot impune la rândul lor tratament medicamentos sau intervențional.