Plăcintă cu dovleac
| 100 grame | 200 grame | 300 grame |
| Calorii | 256 | Calorii | 512 | Calorii | 768 |
| Proteine| 3 | Proteine | 6 | Proteine | 9 |
| Lipide | 10 | Lipide | 20 | Lipide | 30 |
| Carbohidrați | 35 | Carbohidrați | 70 | Carbohidrați | 105 |
| Fibre | 0 | Fibre | 0 | Fibre | 0 |
Plăcinta cu dovleac este un desert specific sezonului de toamnă, iar în multe culturi este asociată cu perioada recoltei și simbolizează belșugul. Totodată, sărbătoarea de Halloween a fost împrumutată de la americani cu tot cu tradiția de a prepara o plăcintă cu dovleac în această zi, iar de multe ori același desert îl regăsim și pe masa de Crăciun. Este considerată un desert mai sănătos întrucât are mai puține calorii iar umplutura de dovleac conține mai multe elemente nutritive în comparație cu alte preparate din aceeași categorie.
Cum se prepară plăcintă cu dovleac
O plăcintă cu dovleac conține aluat și umplutură, pentru care ai nevoie de câteva ingrediente ușor găsit. Astfel, pentru umplutură ai nevoie de aproximativ un kilogram de dovleac, zahăr și unt, iar pentru aluat îți trebuie o jumătate de kilogram de făină, un ou, apă, ulei și puțină sare. Mai întâi, dovleacul se dă pe răzătoare după care se adaugă zahărul și untul. Amestecul se pune apoi întru-un vas care se încinge pe aragaz, amestecând continuu până când zahărul și untul se topesc iar dovleacul se înmoaie.
Cât timp umplutura se răcește, se prepară aluatul care se împarte în patru părți egale ce se întind pentru a forma foile de plăcintă. Dacă vrei o plăcintă cu dovleac sub formă de ruladă, întinde pe fiecare foaie umplutura apoi rulează-le și așează-le într-o tavă. Pentru o plăcintă cu dovleac în straturi, se pune prima foaia în tavă, se întinde umplutura iar deasupra se așează a doua foaie, un alt strat de umplutură, apoi cea de-a treia, umplutura care a mai rămas și în final ultima foaie. Tava se bagă la cuptor și se lasă 35-40 de minute la180 de grade Celsius. După ce plăcinta rumenită e scoasă din cuptor se presară pe deasupra zahăr vanilat și scorțișoară.
Câte calorii are plăcinta cu dovleac
Numărul de calorii din plăcinta cu dovleac este variabil și depinde de calitatea și cantitatea ingredientelor folosite. Astfel, o plăcintă cu dovleac mai dulce și cu un aluat mai gros poate ajunge până la 363 de calorii la suta de grame, în timp ce una preparată după o rețetă mai dietetică are 256 de calorii la suta de grame. În medie, caloriile provin de la 32 de grame de carbohidrați, 24 de grame de lipide și 3 grame de proteine, valorile fiind aproximative și diferind ușor în funcție de rețetă și de ingrediente.
Cum se poate reduce din numărul de calorii
Dovleacul este un aliment sănătos, cu un aport scăzut de calorii, însă problema în cazul plăcintei o constituie celelalte ingrediente. Mai precis, zahărul, făina și untul sunt principalii furnizori de calorii, conținând majoritatea carbohidraților și lipidelor. Mai precis, făina și zahărul conțin carbohidrați simpli, care eliberează rapid cantități mari de glucoză, oferind organismului mai multe calorii decât poate arde și determinându-l să stocheze surplusul sub formă de grăsime.
Prin urmare, e recomandat să folosești cât mai puțin zahăr sau să îl elimini din rețetă, iar in locul său poți folosi îndulcitor stevia, care nu conține calorii. De asemenea, un aluat mai subțire necesită mai puțină făină, deci mai puțini carbohidrați simpli. Mult mai indicat este să folosești făină integrală, care conține carbohidrați complecși cu o eliberare mai lentă de glucoză ce permite organismului să ardă mai eficient caloriile furnizate.
De asemenea, folosirea untului degresat și în cantități mai mici scade aportul de lipide.
Beneficii pentru sănătate
Dovleacul conține beta-caroten din care organismul sintetizează vitamina A, ce îmbunătățește sănătatea oculară, imunitatea și aspectul pielii. Totodată, furnizează potasiu care este benefic pentru sănătatea cardiovasculară și o serie de antioxidanți ce reduc stresul oxidativ și riscurile de boli cronice asociate acestuia. În varianta cu mai mult dovleac, mai puțin zahăr și aluat mai subțire, poate fi consumată cu moderație și în curele de slăbire, întrucât aportul de calorii nu este atât de mare pentru a afecta silueta iar în plus potolește pofta de dulce și menține sațietatea.
Alte sortimente de plăcintă și numărul de calorii pe care le conțin:
- Plăcintă cu brânză (363 calorii/100 grame)
- Plăcintă cu mere (186 calorii/100 grame)
- Plăcintă dobrogeană (330 calorii/100 grame)
- Plăcintă cu cartofi (225 calorii/100 grame)
- Plăcintă cu carne (197 calorii/100 grame)-
































