Piftie de curcan

100 grame 200 grame  300 grame
Calorii | 31 Calorii | 62 Calorii |93
Proteine| 4,4 Proteine | 8,8 Proteine | 13,2
Lipide | 1,2 Lipide | 2,4 Lipide | 3,6
Carbohidrați |0,5 Carbohidrați | 1 Carbohidrați | 1,5
Fibre | 0 Fibre | 0 Fibre | 0

Piftia de curcan este adeseori preferată în locul celei de porc datorită aportului mai redus de calorii. Ingredientele sunt aceleași, însă carnea folosită pentru a prepara piftie de curcan conține mai puțină grăsime și astfel se reduce și numărul de calorii. Se poate spune astfel că piftia de curcan este o variantă mai dietetică a acestui preparat care se consumă preponderent în perioada Sărbătorilor de Iarnă. Dat fiind contextul, nu este de mirare că piftia de curcan se regăsește ca aperitiv în meniul de Crăciun și Revelion pentru a contrabalansa celelalte preparate tradiționale care abundă de calorii.

Cum se prepară o piftie de curcan

Pentru o piftie de curcan se aleg acele părți care conțin multe oase și cartilagii, respectiv aripile, pulpele și gâtul. În afară de carne, mai e nevoie de usturoi, morcov, ceapă, țelină, sare și piper boabe. Carnea se spală și se pune să fiarbă la foc mic timp de două ore, după care se adaugă morcovul, țelina și ceapa. Se lasă la fiert pentru încă două ore, până când carnea se desprinde singură de pe oase. Zeama se trece printr-o strecurătoare iar carnea se pune separat pe o farfurie și se curăță bine de pe oase. În zeamă se pune usturoiul pisat, sarea și boabele de piper, după care se toarnă în boluri și se adaugă carnea. La final se lasă totul la rece până când zeama capătă consistența unei gelatine.

Câte calorii are piftia de curcan

Spuneam despre piftia de curcan că se remarcă datorită conținutului scăzut de calorii în comparație cu piftia de porc, iar acest fapt se datorează în principal aportului redus de lipide.  Mai exact, o porție de 100 de grame de piftie de curcan conține doar 31 de calorii, în timp ce o cantitate similară de piftie de porc are în jur de 115 calorii.

Cele mai multe calorii din piftia de curcan provin din 4,4 grame de proteine și 1,2 grame de lipide, în timp ce aportul de carbohidrați este nesemnificativ, de doar 0,5 grame.

Cum se poate reduce numărul de calorii

Deși piftia de curcan este un aliment cu puține calorii, aportul caloric poate fi redus și mai mult eliminând mare parte din grăsime. Astfel, se recomandă îndepărtarea pielii înainte de a pune carnea la fiert, întrucât aceasta concentrează majoritatea grăsimii. De asemenea, în timp ce carnea fierbe, trebuie să înlături periodic spuma formată la suprafața apei, care conține grăsime topită. De asemenea, după ce zeama este separată de carne poți aduna cu o lingură grăsimea care mai rămâne și se ridică la suprafață.

Ce elemente nutritive conține piftia de curcan

Piftia de curcan poate fi considerată un aliment sănătos și prin prisma substanțelor nutritive din compoziția sa, dintre care se remarcă proteinele, colagenul, vitaminele din complexul B, minerale precum fosforul, zincul, seleniul și fierul.

Colagenul provenit din oase și cartilagii este o proteină structurală care conferă rezistență și elasticitate organelor și țesuturilor, iar datorită conținutului ridicat de colagen, consumul de piftie de curcan este foarte benefic pentru articulații.

De asemenea, carnea conferă piftiei de curcan un aport de proteine complete care sunt descompuse în aminoacizi ce contribuie la formarea și regenerarea țesuturilor, creșterea masei musculare dar și producerea de hormoni, anticorpi, enzime și neurotransmițători.

Nu trebuie uitate nici beneficiile aduse de usturoi, care este considerat un veritabil antibiotic natural datorită unei substanțe specifice numite aicină. Aceasta are efect antimicrobian prin care vine în sprijinul sistemului imunitar și totodată este un puternic antioxidant, care neutralizează radicalii liberi. Se reduce astfel stresul oxidativ, mai precis efectul nociv pe care acești compuși instabili îi au asupra celulelor și moleculelor din corp.

Consumată în exces, piftia de curcan poate cauza însă probleme digestive din cauza gelatinei și proteinelor care se digeră mai greu și pot suprasolicita stomacul. De asemenea, pot apărea arsuri la stomac pe fondul creșterii acidității gastrice cauzate de usturoi.

Alte preparate din carne de pasăre și numărul de calorii aferent: