Tulburarile de nutritie la adolescenti: cum le recunosti si ce poti face

Timp estimat de citire:

4 minute, 47 secunde

Hranirea este procesul intim legat de relatia parinte-copil, un act fundamental, care defineste responsabilitatea parentala si vulnerabilitatea copilului. Daca la începutul vietii copilului, nutritia sa este una din principalele preocupari ale parintilor, care sunt deosebit de atenti la ce si cat consuma cel mic, pe masura ce trec anii lucrurile se schimba. Astfel, odata cu intrarea la pubertate, alimentatia este vazuta de catre parinti drept o rutina. În schimb, capata un rol tot mai important pentru proaspatul adolescent. În acest context, acesta risca sa dezvolte o relatie nesanatoasa cu mancarea si sa sufere de anorexie sau bulimie.

Doua fatete, aceeasi moneda

Desi par foarte diferite, tulburarile de nutritie au, de fapt, foarte multe în comun. Atat anorexia, cat si bulimia reflecta o teama patologica de îngrasare. În ambele situatii, motivatia este mentinerea unei greutati scazute, considerate dezirabile. De asemenea, cele doua pot aparea atat la adolescentii care au avut anterior un surplus de greutate, cat si la cei cu o greutate normala din punct de vedere medical, ca urmare a perceptiei distorsionate a propriei imagini corporale. „Indiferent de realitate, adolescentii cu tulburari de nutritie se considera «grasi» si actioneaza pentru a slabi si apoi pentru a-si mentine numarul mic de kilograme. În anorexie, acest lucru se realizeaza prin restrictia alimentara efectiva, consumul de alimente redus pana la malnutritie. În bulimie, procesul este inversat, bolnavul mananca în cantitati excesive, dupa care elimina hrana prin voma auto-provocata”, explica dr. Mihai Bran, medic psihiatru si cofondator al AtlasHelp.net, prima clinica de psihoterapie online.

Cauze convergente

Tulburarile de nutritie debuteaza în perioada adolescentei, conform specialistilor, pe fundalul a doua procese transformationale diferite. Pe de o parte, copilul devine tot mai constient de corpul, emotiile sale si modul în care este perceput de anturaj. Pe de alta parte, în aceasta etapa, parintii îi acorda „libertate” în alegerile alimentare. „Se renunta la mesele în familie la ore fixe, la obligatia de a consuma anumite alimente sanatoase, iar parintele nu mai considera ca trebuie sa stie exact ce si cat mananca în fiecare zi copilul sau. Sunt frecvente si blocajele de comunicare, starile tensionate sau chiar conflictele, care contribuie si mai mult la nestiinta parintilor cu privire la obiceiurile alimentare ale copilului si posibilitatea acestuia de a face alegeri gresite si periculoase”, precizeaza medicul. Un alt factor agravant, spune el, este si faptul ca adolescentii sunt dusi tot mai rar la controale medicale de rutina, ceea ce poate face mai dificila detectarea dereglarilor.

„Copiii cu tulburari de nutritie netrate pot ramane cu inima sau alte organe permanent afectate. În plus, nedectate la timp, aceste tipuri de afectiuni se vor perpetua si în viata adulta, cu aceleasi riscuri pentru sanatate si cu afectarea profunda a functionarii normale în societate”

Semnale de alarma

Spre deosebire de alte tipuri de afectiuni, simptomele tulburarilor de nutritie pot fi observate numai din exterior, de catre alte persoane. Modificarile bruste de greutate sunt primul si cel mai usor de observat simptom. Preocuparea obsesiva fata de aspectul fizic si comparatia continua cu anumite modele din mass-media sau cu persoane din anturaj este un alt indicator. La fel este si interesul brusc si exagerat fata de anumite planuri alimentare – adolescentul devine brusc vegetarian, spre exemplu –, numaratul caloriilor, citirea etichetelor produselor. Pe plan psiho-social, se constata izolarea brusca, refuzul participarii la evenimente de grup, la mese festive, sarbatori. Activitatea fizica exagerata este un alt semnal; adolescentii cu tulburari de nutritie tind sa fie foarte preocupati de fitness, concomitent cu restrictiile alimentare severe. Amenoreea este un simptom frecvent în cazul fetelor. Depresia si tulburarile de comportament pot fi si ele prezente.

„Bolnavul anorexic evita mesele în familie, gaseste tot felul de pretexte pentru a nu manca, minte în legatura cu ce si cand a mancat ultima data, practic nu este vazut mancand niciodata. Bolnavul bulimic, dimpotriva, mananca mult si cu pofta, si în acelasi timp este slab sau exagerat de slab. Daca gaseste pretexte pentru a se duce la toaleta dupa fiecare masa, daca gasiti laxative sau diuretice pe care le foloseste, precum si daca descoperiti alimente lipsa – pentru ca bulimicul tinde sa manance pe ascuns, compulsiv –, aveti motive sa va îngrijorati.”

Masuri de luat

Ce pot face parintii? În primul rand, sa previna. Educatia alimentara din copilaria timpurie, asociata cu abuzuri, pedepse, restrictii sau recompense, contribuie la dezvoltarea unei relatii nesanatoase cu nutritia. Nici restrictiile excesive sau catalogarea drastica a unor alimente drept „rele” nu sunt indicate, deoarece dezvolta un sentiment de vinovatie si refularea acestei dorinte. „Odata ajuns la etapa adolescentei, copilul trebuie încurajat sa îsi exprime deschis parerile sau nelamuririle legate de alimentatie si de idealurile de frumusete fizica din societate. Daca se observa orice semn de îngrijorare legat de nutritie, trebuie înteles faptul ca interdictiile, ordinele, controlul si forta nu vor avea niciun efect pozitiv. Tulburarile de nutritie sunt deosebit de complexe si beneficiaza cel mai mult de pe urma psihoterapiei. Adolescentul nu va recunoaste ca are o problema si, ca atare, nu va coopera din proprie întiativa, de aceea este necesar sprijinul unui specialist care îi poate întelege motivatiile si gasi cea mai buna cale de a-l ajuta”, subliniaza psihiatrul.

 „Sindromul anorexie-bulimie este una dintre cele mai periculoase afectiuni psihice, cu risc crescut de deces din cauza malnutritiei, insuficientei cardiace sau suicidului. În cele mai multe cazuri, se ajunge la spitalizare, bolnavul necesitand atat îngrijiri medicale imediate, pentru refacerea echilibrului fizic, cat si psihoterapie de lunga durata, pentru tratarea cauzelor emotionale ale afectiunii.”

Natalia Talmacec