In 1936, austriacul Hans Selye a introdus pentru prima oara notiunea de stres pentru a denumi totalitatea mecanismelor nespecifice de raspuns ale organismului in fata agresiunii reprezentata de agenti fizici, chimici, biologici, psihici, capabili sa-i ameninte integritatea structurala si functionala.
Eustresul (stresul pozitiv), ce nu trebuie confundat cu orice emotie placuta, nu este niciodata cronic. El se insoteste de o crestere a secretiei de adrenalina, dar si de endorfine cerebrale (mediatori chimici ai placerii). Daca eustresul promoveaza performanta si sanatatea, distresul (stresul negativ), cand este intens si prelungit, poate conduce la alcoolism, depresie, infertilitate, tulburari alimentare, boli cardiovasculare, scaderea imunitatii, cancer si alte afectiuni cronice. La copilul mic, poate afecta functionarea creierului, determinand chiar dezvoltarea insuficienta a acestuia.

• In stresul acut, glandele suprarenale (doua glande de mici dimensiuni situate deasupra fiecarui rinichi) elibereaza adrenalina si noradrenalina care au rolul de a mentine starea de alerta. Ele cresc ritmul cardiac si tensiunea arteriala, directioneaza sangele de la nivelul tubului digestiv (cu oprirea digestiei!) catre sistemul muscular gata sa intre in actiune. In stresul cronic, prin mentinerea organismului intr-o alerta continua se produce in timp suprasolicitarea cordului, cu aparitia insuficientei cardiace, aritmiilor, infarctului miocardiac.
• Un alt hormon esential in situatii de stres este cortizolul. Produs din colesterol in glanda suprarenala, cortizolul creste aportul alimentar si in special consumul unor alimente “de confort” (dulciuri sau grasimi) care ne dau pe moment o stare de bine, dar avand drept consecinte pe termen lung cresterea in greutate, obezitatea abdominala, diabetul zaharat tip 2, bolile cardiovasculare.
• Stresul este implicat in reglarea apetitului si prin influentarea centrului satietatii de la nivel cerebral. Stresul poate actiona ca un puternic inhibitor sau stimulator al apetitului, in functie de circumstante. Neuropeptidul Y produs de hipotalamus si de terminatiile nervoase simpatice ca reactie la stres stimuleaza apetitul. S-a demonstrat chiar ca administrarea prelungita a acestei substante in structuri ale sistemului nervos central poate duce la aparitia obezitatii fara a creste ingestia alimentara. Cercetarile recente au aratat ca lipsa apetitului la persoanele anorexice se datoreaza blocarii neuropeptidului Y.
• Ghrelina, un hormon secretat in mod normal de stomacul gol, creste in situatii de stres, ceea ce duce la ingestia de alimente in absenta senzatiei de foame.
• Un alt hormon important ce regleaza satietatea este leptina. Ea este produsa de tesutul adipos si are mai multe roluri: scade apetitul, creste consumul de energie al organismului si inhiba secretia de neuropeptid Y. In conditii de supraalimentatie insa, exista o rezistenta la actiunea ei, astfel incat semnalele nu mai ajung la creier pentru a stopa ingestia de alimente.

La persoanele stresate, hiperglicemia este frecventa. In mod normal, glucidele in exces sunt depozitate sub forma de glicogen in ficat si muschi. In conditii de stress, hormonii produsi (adrenalina, noradrenalina, cortizol, hormon de crestere) determina eliberarea de glucoza din aceste depozite, dar si scaderea utilizarii glucozei de catre tesuturi, rezultatul fiind valori crescute ale glicemiei sangvine.

Stresul metabolic ce apare in urma traumatismelor, interventiilor chirurgicale, arsurilor, infectiilor, fracturilor determina cresterea  ratei metabolismului, degradarea proteinelor cu pierdere de masa musculara si scadere in greutate.

De 10 ori mai frecvente la femei si cu o prevalenta de 1-3% (bulimia) si 0,5% (anorexia), constituie doua forme extreme de tulburari ale comportamentului alimentar, ale caror cauze nu se cunosc cu exactitate, insa alaturi de factorul ereditar, stresul si tulburarile emotionale au un rol important. Nu de putine ori, stresul poate duce la depresie care se caracterizeaza frecvent prin reducerea apetitului si scadere in greutate.

Factori de stres exista pretutindeni, iar stresul nu ocoleste pe nimeni, dar dupa cum spunea Selye, “nu conteaza ce ni se intampla, ci cum reactionam la ceea ce ni se intampla”.

Dr. Irina Vasile
Medic diabet, boli de nutritie si boli metabolice