Psiholog Gaspar Gyorgy: „Invata sa-ti iubesti imperfectiunile”

Timp estimat de citire:

5 minute, 7 secunde

„Ce nas mare am”, „Cat de gras/a sunt”, „Am picioarele prea scurte”… Acestea sunt doar o parte dintre cel mai des invocate nemultumiri in legatura cu aspectul fizic. De ce e atat de greu sa ne acceptam asa cum suntem?

Perfectiunea este cea mai seductoare iluzie careia omul modern este nevoit sa-i faca fata. De la reclamele TV si pana la postarile de pe Facebook, toata lumea promoveaza nevoia de mai mult, mai frumos, cat mai aproape de perfect. Parintii se asteapta ca copilul de patru ani sa se comporte ca un adult tanar, sa raspunda politicos si sa-si mentina hainutele impecabile. Majoritatea profesorilor pedepsesc aspru orice greseala si ridiculizeaza orice urma de vulnerabilitate fizica, iar noi ca adulti ajungem sa fim scalivii neindestularii si ai mesajelor de genul „Nimic nu este suficient de bun”. Din pacate, aceste mesaje nu sunt indreptate doar catre exterior, printr-o atitudine critica fata de ceilalti. Cei mai multi dintre noi ajungem, in timp, si cei mai aspri critici ai propriei persoane.

Sau chiar mai mult de atat…

Da, este suficient sa observam un mic defect in comportamentul nostru, in aspectul corpului nostru sau o scapare emotionala ca, automat, se activeaza teama de respingere sau de abandon. Si asta pentru ca de mici copii ne-a fost inoculata ideea ca noi suntem demni de iubire si pretuire doar daca suntem perfecti din punct de vedere fizic si psihologic. Perfectiunea este cultivata cu fiecare intentie de rusinare, iar aceasta poate deveni una dintre cele mai distructive emotii, deoarece duce la insingurare si favorizeaza dezvoltarea unor scenarii mentale nerealiste. „Eu voi fi fericit/a atunci cand voia avea un nas mai mic” sau „Nu ma pot bucura de viata pana nu slabesc” – sunt niste amagiri personale care cultiva doar suferinta. Ideea este confirmata si de studiile recente. Acestea demonstreaza ca perfectionismul blocheaza succesul, fiind calea sigura spre anxietate, depresie, dependente si nefericire. Ne impiedica sa fim cu adevarat noi-insine.

Multi oameni vad perfectionismul ca pe o calitate, o trasatura de personalitate pozitiva. Ce ai sa le spui acestora? 

Deseori confundam perfectionismul cu auto-imbunatatirea, insa, in fapt, prin perfectionsim nu facem altceva decat sa cersim aprobarea si acceptarea celorlalti. Majoritatea persoanelor cazute in robia perfectionismului sunt fostii copii care erau mereu laudati pentru performantele si realizarile obtinute si care erau pedepsiti daca nu faceau „ce trebuie”. Astfel, ca adulti nu ne intrebam: „Oare ce pot face pentru sanatatea mea si starea mea de bine?”, ci suntem obsedati de „Ce vor crede/spune ceilalti?”.

Cum sa reducem la tacere vocea critica din capul nostru in ceea ce ne priveste?

Primul pas este sa recunoastem ca este o voce critica care nu ne apartine, ne-a fost indusa subconstient de catre mediu. Perfectionismul nu este o caracteristica cu care ne nastem, este doar un mecanism de aparare dezvoltat candva in trecut ca strategie de supravietuire si in prezent nu ne mai este de folos. Dupa ce am constientizat efectele distructive ale criticii, este esential sa ne permitem sa fim imperfecti, sa ne raportam fata de vulnerabilitatile noastre dand dovada de umanitate. E necesar sa ne schimbam dialogul interior, ascultand si crescand volumul auto-compasiunii. Vocea auto-critica va spune: „Arat ca naiba. Sunt gras/a si urat/a. Nimic nu-mi vine bine. Imi este atat de rusine cu mine, toata lumea care ma vede ma judeca si ma critica”. Vocea bazata pe auto-compasiune (antidotul criticismului) va spune: „Mi-ar placea sa slabesc/sa ma ingras pentru ca imi pasa de sanatatea mea. Nu cantarul imi indica valoarea personala si calitatea umana. Indiferent de kilogramele mele sunt o fiinta demna de respect si iubire.”

Ce putem face pentru a ne elibera de frustrarile generate de defecte reale sau inchipuite?

Frustrarea este o emotie fireasca, la fel ca toate celelalte sentimente (frica, furia, rusinea, vinovatia, dezgustul, bucuria etc.) aceasta isi va reduce intensitatea si va deveni mai usor de gestionat daca:

1. O recunostem si ii facem loc in interiorul nostru, mai exact ne permitem sa traim orice emotie, in acest caz frustrarea;
2. Indraznim sa o punem in cuvinte;
3. Ne deschidem in fata unei persoane de incredere, despre care stim ca ne accepta neconditionat – fara judecata critica – si vorbim despre frustrarea pe care o traim, despre temerile si ingrijorarile noastre.

Acesti trei pasi sunt vindecatori la nivel emotional si extrem de importanti pentru conexiunile interumane, deoarece exprimarea emotionala bazata pe respect duce la apropiere. Atunci cand vine vorba despre sanatatea noastra fizica, emotionala sau nivelul de fericire si starea de bine, factorul decisiv este reprezentat de relatiile in care functionam. Ranile noastre dobandite in plan relational – rusinarea, criticismul, perfectionsimul – pot fi vindecate doar prin puterea relatiilor.

Care sunt principalii pasi in dezvoltarea unei relatii de iubire cu propriul corp?

Secretul consta in practicarea starii de mindfulness sau a prezentei constiente, cu alte cuvinte observarea diferitelor parti ale corpului si acceptarea acestora fara judecata critica. De cele mai multe ori, mintea noastra se concentreaza obsesiv pe ceea ce nu ne place la propriul corp si ignoram in totalitate partile noastre sanatoase si frumoase – o abordare tare nedreapta fata de noi insine. Sanatos este sa avem o raportare globala si nu una locala la adresa corpului nostru, sa ne vedem cu aceeasi curiozitate non-critica si partile mai putin frumoase, dar si pe cele frumoase. Astfel, cultivam privirea de ansamblu. Mai apoi, recurgem la normalizare – „Sunt singura persoana din lume cu un corp imperfect?”. Raspunsul este cu siguranta – „Nu”. „Sunt si alte persoane in situatia mea?”. Cu siguranta – „Da”.  Iar al treilea pas este pretuirea de sine la momentul prezent. Dezvoltarea si utilizarea unei afirmatii de genul „Ma iubesc si ma accept asa cum sunt.” Ceea ce cu siguranta nu va duce la pasivitate si auto-indulgenta, asa cum am fi tentati a crede, ci ne va motiva constant in atingerea potentialului personal.

Natalia Talmacec