Controversa in bucate: sare de salina vs. sare de mare

Sarea este un prieten al omului tot atat de vechi precum focul. Mai precis, utilizarea ei a permis oamenilor sa isi pastreze alimentele, sa le conserve, intr-o perioada in care congelatoarele erau inexistente. Descoperirea faptului ca sarea mentine prospetimea carnii pe o perioada mai lunga este, probabil, unul dintre factorii care au dus la evolutia fizica si neuropsihica a omului. Problemele legate de sare au aparut insa in ultimele decenii, atunci cand a devenit clar faptul ca ea este un important factor de risc pentru o boala moderna, hipertensiunea arteriala.

Hipertensiunea, in sine, este la originea unui numar enorm de decese, care apar din cauza bolilor de inima si suferintelor vasculare pe care le poate provoca o presiune prea mare in vasele de sange.

Organizatia Mondiala a Sanatatii a impus ca obiectiv micsorarea consumului de sare pe individ la valori mai mici de 5 g pe zi, iar normele de alimentatie sanatoasa pentru americani, actualizate pentru urmatorii 5 ani, la sub o linguirita de sare pe zi (sub 6 g). Iar daca aceste cifre nu va spun nimic, trebuie sa stiti ca un roman mananca zilnic aproximativ 11 grame de sare!

Sodiul, mineralul-problema
Este adevarat, nu sarea ca atare provoaca probleme, ci sodiul pe care il contine. Iar sodiul poate sa provina si din alimente ca atare (pestele, lactatele , fructele de mare, unele viscere sunt exemple de produse cu nivel ridicat de sodiu) sau din unii aditivi (nitritii de sodiu, monoglutamatul sodic etc). Totusi, marea majoritate a acestui mineral vine din adaosul de sare, care se realizeaza astazi in scop organoleptizant, de a da gust mancarurilor, si nu ca in trecut, in scop de a le conserva. Nici nu ar mai fi nevoie de asa ceva, pentru ca omul are la indemana nenumarate metode perfectionate de conservare alimentara. Din pacate, insa, ne-am invatat cu gustul sarat, si pentru multi recomandarea medicala de a nu mai pune sare la mancare vine ca o condamnare la… mancare insipida.

Sarea de mare, mai sanatoasa?
Recent s-a adus in discutie ideea ca sarea de mare ar fi mai sanatoasa decat sarea de… salina. As vrea sa subliniez ca si sarea de salina provine tot din mari, insa din mari vechi, secate. Pentru ca peste sarea de salina a trecut mult timp, ea a pierdut iodul, element efemer, ceea ce impune iodarea sarii pentru compensarea pierderilor. Comparativ cu sarea de salina, sarea de mare are inca iod si, in plus, are fluor, element mineral care in doze mici este benefic pentru dintii nostri, dar numai in perioada de formare. Totusi, ambele tipuri de sare sunt perfect identice din punct de vedere al sodiului si, concret, au acelasi efect negativ asupra vaselor si inimii. Mai mult, tehnicile de iodare ale sarii de salina sunt simple si nu impun adaugarea de alte substante cu potential eventual daunator, asa incat nici din acest punct de vedere cei care exagereaza calitatile sarii marine nu au dreptate.

Asadar, sare de mare sau sare de salina?
Daca prima va tenteaza, ca fiind eventual mai… naturala, retineti ca si cea din salina are tot provenienta marina. Si ca dezideratul de baza ar fi sa incercati sa va reduceti aportul zilnic de sare, si nu sa inlocuiti tipul de sare folosit. Necesarul de sodiu al omului este pe deplin satisfacut de alimentele gatite fara sare, iar eventualele preferinte gustative pentru sarat pot fi modificate si educate prin adaugarea de condimente variate (piper, usturoi, mustar, curry, paprika etc.), condimente care nu numai ca nu au nocivitatea sarii, dar aduc si fitonutrienti utili.

Ca atare, sa incercam sa scapam pe cat posibil de „sarea din bucate” si sa ne adaptam gusturile unor mese mai putin saline!

Dr. Corina Zugravu
Specialist igiena alimentatiei si nutritie