Hiperglicemie: ce este, simptome, gestionare și tratament

Timp estimat de citire:

7 minute, 58 secunde

Se estimează că numărul persoanelor cu hiperglicemie este cu mult mai mare decât cel al pacienților diagnosticați, dat fiind faptul că depășirea constantă a valorilor glicemiei nu generează simptome din fazele incipiente, acestea apărând pe parcurs, pe măsură ce problema se agravează.

De aceea am considerat că un articol cu informații complete despre hiperglicemie ar fi util atât pentru cei care se confruntă cu o astfel de problemă de sănătate, cât și pentru publicul larg, pentru a o putea preveni sau depista la timp, înainte de apariția complicațiilor asociate.

Ce înseamnă hiperglicemie

Termenul de hiperglicemie se poate traduce prin „glicemie crescută”, adică valori mai ridicate ale nivelului de glucoză din sânge. Termenii pot fi greu de înțeles pentru cineva care nu știe cum funcționează organismul, astfel că vom explica totul mai detaliat. Glucoza este principalul „combustibil” pe care celulele din organism îl folosesc pentru a produce energie și provine din alimentele care conțin carbohidrați. În timpul procesului de digestie, glucoza este absorbită din intestine în sânge, care o transportă către celule. Așadar este normal ca în sânge să existe o anumită concentrație de glucoză, care poartă denumirea de glicemie.

Această concentrație crește după mese pentru a scădea ulterior pe măsură ce glucoza este absorbită în celule, iar în mod normal valorile glicemiei nu trebuie să depășească 125 de miligrame pe decilitru de sânge (mg/dL) a jeun, adică „pe nemâncate”. Dacă la cel puțin 8 ore de la ultima masă nivelul glucozei se menține peste acest prag putem vorbi de hiperglicemie.

Cum apare hiperglicemia

Glucoza ajunsă în sânge este absorbită în celule sub acțiunea unui hormon numit insulină, produs de celulele beta din pancreas. Acesta acționează asupra unor receptori de la nivelul membranelor celulare, declanșând procesul de absorbție a glucozei și reglând totodată nivelul glucozei din sânge.

În cazul pacienților cu hiperglicemie, problema apare fie pe fondul slăbirii sensibilității receptorilor celulari, care nu mai reacționează prompt la acțiunea insulinei, fie din pe fondul unei secreții insuficiente de insulină de la nivelul pancreasului. În primul caz apare rezistența la insulină, care este cea mai frecventă cauză de hiperglicemie, iar dacă problema nu este depistată la timp și gestionată corect, duce și la o suprasolicitare a pancreasului. Mai exact, acesta va secreta cantități mai mari de insulină în încercarea de a normaliza nivelul glicemiei, ceea ce va afecta în timp celulele beta, care produc acest hormon. Astfel va scădea și secreția de insulină iar nivelul glicemiei va crește, ducând la o hiperglicemie cu valori mai ridicate și un grad de risc mai mare.

Factori favorizanți pentru hiperglicemie

Cea mai frecventă cauză de hiperglicemie este rezistența la insulină despre care am amintit mai sus, însă problema poate apărea și pe fondul unor disfuncții hormonale care afectează producția de insulină sau a altor hormoni care controlează metabolismul.

De cele mai multe ori, hiperglicemia este asociată cu excesul ponderal și/sau obezitatea, din cauza faptului că celulele adipoase eliberează acizi grași care slăbesc sensibilitatea receptorilor de insulină. Alimentația bogată în carbohidrați favorizează atât creșterea nivelului glucozei din sânge cât și apariția excesului ponderal, putând fi considerată un alt factor de risc important pentru hiperglicemie.

Modificările ce au loc în organism în perioada sarcinii pot cauza, de asemenea, hiperglicemie asociată cu diabetul gestațional, însă valorile glicemice revin la normal după naștere.

Și pacienții aflați sub tratament cu anumite medicamente precum cele pentru controlul tensiunii arteriale, al afecțiunilor psihice sau infecțiilor cu HIV pot dezvolta hiperglicemie ca efect secundar.

De asemenea, afecțiunile pancreatice precum pancreatita sau cancerul pancreatic cauzează deseori hiperglicemie, fiind afectată secreția de insulină.

Există și factori ce țin de stilul de viață care pot duce mai devreme sau târziu la hiperglicemie, iar dintre aceștia trebuie menționați sedentarismul, consumul excesiv de alcool, fumatul, alimentația nesănătoasă, stresul cronic.

Care sunt simptomele de hiperglicemie

În fazele incipiente, marea majoritate a pacienților cu hiperglicemie nu au niciun fel de simptome, acesta fiind și unul dintre motivele pentru care diagnosticul se stabilește adesea în stadii avansate. Simptomele apar pe parcurs, pe măsură ce nivelul ridicat de glucoză din sânge determină o serie de reacții în organism și începe să afecteze funcționarea acestuia. Acestea se manifestă prin:

• Urinări frecvente – se explică prin faptul că organismul încearcă să elimine excesul de glucoză prin urină;
• Sete intensă – apare ca urmare a faptului că organismul pierde mai multă apă din motivul menționat mai sus și are nevoie de o cantitate mai mare de lichide;
• Senzația de gură uscată – se datorează pierderii mari de lichide eliminate prin urină;
• Stări persistente de oboseală și slăbiciune – întrucât celulele absorb mai puțină glucoză, produc mai puțină energie;
• Apetit crescut – organismul simte nevoia unui aport crescut de carbohidrați – care se găsesc în alimente – pe fondul cantității mai mici de glucoză care ajunge în celule;
•  Pierdere în greutate – corpul apelează la rezervele de grăsime pe care le topește și le transformă în energie, pe fondul dificultății de a absorbi suficientă glucoză în celule.

În fazele avansate, simptomele de hiperglicemie devin mai evidente și mai severe, manifestându-se prin furnicături sau amorțeli la nivelul extremităților, infecții frecvente, grețuri și vărsături, miros ușor fructat al respirației. De asemenea, în cazul pacienților cu hiperglicemie pronunțată, rănile și infecțiile se vindecă mai greu pe fondul afectării circulației sanguine și sistemului imunitar. Pot apărea și tulburări de vedere, întrucât hiperglicemia afectează în timp și retina.

Stabilirea diagnosticului de hiperglicemie

Hiperglicemia se diagnostichează relativ ușor cu ajutorul unui test de sânge, însă marea problemă e că mulți pacienți sunt depistați târziu întrucât sunt asimptomatici și ignoră necesitatea de a-și face analize periodice. Testul presupune măsurarea nivelului de glucoză din sânge, care se recoltează a jeun, adică la cel puțin 8 ore după ultima masă. De regulă, recoltarea se face dimineața iar dacă testul indică o valoare peste limita normală, se repetă după 24 de ore.

În cazul în care și de această dată glicemia este la un nivel ridicat, se recomandă o serie de alte analize specifice precum testul de toleranță la glucoză, măsurarea hemoglobinei glicozilate și/sau glicemiei  postprandiale (glicemia la două ore după masă). Astfel, la glicemii a jeune între 100-125 mg/dL și hemoglobină glicată (HbA1c) de 5.7- 6.49% se impune efectuarea testului de toleranță la glucoză (TTGO), pentru a se stabili daca este vorba de alterarea tolerantei la glucoza (prediabet) sau diabet. La glicemii a jeune de 126 mg/dL sau mai mult, ori o glicemie întâmplatoare de peste 200 mg/dL și HbA1c de mai mare de 6.5% se stabilește diagnosticul de diabet

Tratamentul recomandat în caz de hiperglicemie

Odată depistată hiperglicemia și identificate cauzele acesteia, este esențial ca pacientul să își monitorizeze permanent glicemia și să adopte o serie de măsuri pentru readucerea și menținerea acesteia în limitele normale. Un accent deosebit se pune pe alimentație, fiind recomandată adoptarea unei diete echilibrate, cu un aport redus de carbohidrați simpli, care eliberează rapid cantități mari de glucoză și determină creșteri bruște ale glicemiei. Astfel, se recomandă evitarea dulciurilor cu mult zahăr, a sucurilor acidulate și altor băuturi cu îndulcitori, a fructelor dulci precum și a produselor de patiserie și panificație din făină albă.

Dieta trebuie să se bazeze pe carbohidrați complecși, care eliberează mai lent glucoză și care se găsesc în cereale integrale, pâine neagră, leguminoase, cartofi și alte legume care conțin amidon.

Un alt aspect important este reducerea excesului ponderal atât printr-o alimentație sănătoasă, cât și prin mișcare. Activitățile fizice de intensitate medie sau crescută ajută la eliminarea surplusului de grăsime și astfel pot îmbunătăți sensibilitatea la insulină, crescând absorbția glucozei în celule și scăzând astfel glicemia.

În funcție de cauze și severitate, pacienților cu hiperglicemie le poate fi recomandat și tratament medicamentos, cum ar fi administrarea de insulină în cazul în care pancreasul nu mai produce acest hormon în cantități suficiente.

Ceea ce trebuie reținut este că stabilirea unui astfel diagnostic impune o schimbare a stilului de viață,  constând în trecerea la o alimentație sănătoasă și echilibrată, renunțarea la sedentarism și efectuarea cu regularitate de activități fizice, odihnă suficientă după un program bine stabilit, renunțarea la fumat, evitarea consumului de alcool precum și a stresului.