Andrei Rosu, ultramaratonist: „Dieta vegana ma ajuta sa-mi indeplinesc obiectivele”

In tinerete, captiva audienta fiind cantaret in trupa Gaz pe Foc. Acum are 39 de ani, e casatorit, e tata a doi copii, lucreaza intr-o multinationala, avand un program ca orice angajat, de la 9 la 17, insa nu e mai putin cuceritor. Vi-l prezentam pe Andrei Rosu, primul roman care a traversat inot Canalul Manecii, om de Cartea Recordurilor, neobosit alergator si exemplu de urmat.

05.05.2016

Natalia Talmacec

3415

Timp estimat de citire:

7 minute, 38 secunde

Slab sau Gras: Ai o poveste fascinanta, inspirationala chiar. Spune-ne cand si cum a inceput relatia ta cu sportul.

Andrei Rosu: Tehnic vorbind, inca din copilarie. Cand suntem copii, avem doar doua viteze: repede si foarte repede. Cu timpul insa, bucuria de a face miscare dispare, din pacate. Eu am apucat s-o redescopar undeva pe la 33 de ani, in 2009, cand Alex, fiul meu, avea un an. Am decis atunci impreuna cu sotia mea sa fim un model pentru el si sa incepem sa facem sport. Acela a fost momentul in care am hotarat sa fac tot posibilul pentru a deveni cea mai buna versiune a ceea ce pot sa fiu. Primul maraton la care am participat a fost la Polul Nord in 2010 si de acolo s-au schimbat foarte multe lucruri.

Direct la Polul Nord te-ai dus! Nu te-ai incurcat!

M-am gandit ca, daca aleg sa particip la un maraton de oras, voi fi tentat sa sar peste antrenamente. In plus, am anuntat public ceea ce am de gand sa fac pe un blog pe care mi l-am facut special pentru acest eveniment. Asa ca, avand o profunda teama de ridicol, nu am mai putut sa dau inapoi.

Ai intrat in Cartea Recordurilor, la numai un an de la primul tau maraton. Cum ai reusit?

Initial, am vrut sa alerg pe fiecare continent cate un maraton. Acesta era planul. Mai reusisera vreo cateva zeci de oameni lucrul acesta. Fiind in Antarctica insa, in decembrie 2010, la numai 8-9 luni de la prima mea competitie, am aflat ca a doua zi dupa maraton va avea loc si ultramaratonul de 100 de km si ca cine doreste sa participe o poate face gratuit. Eram total nepregatit pentru asa ceva, nu stiam ce inseamna ultramaratonul, dar daca tot m-am vazut acolo, mi-am zis sa incerc. Pe durata cursei, am descoperit muschi despre care nu stiam ca exista si am avut niste dureri inimaginabile, dar am reusit s-o duc pana la capat. Atunci mi-a venit ideea de a alerga si cate-un ultramaraton pe fiecare continent. Astfel, am alergat 7 maratoane si ultramaratoane pe 7 continente. Cei de la Guinness Book si World Records Academy au considerat ca efortul meu merita omologat ca record mondial.

Cum te-a marcat acest lucru?

In primul rand, m-a facut sa-mi dau seama ca poti realiza lucruri importante si la o varsta ceva mai inaintata, fara sa ai acces la resurse asa cum au, poate, cei din tarile vestice. Altfel, nu m-a facut sa ma simt diferit. Nici macar nu tin certificatul in casa. E undeva prin boxa.

Ai job full time si doi copii care necesita multa atentie. Cand si cum te antrenezi?

Mi-am schimbat foarte mult viata in ultimii ani, vazand cum procedeaza oamenii de succes, cum isi impart ei programul, cum isi ating obiectivele. Pana la urma, exista o formula de succes in orice intreprindem. Informatia exista. Trebuie doar sa o aplicam. Timpul este resursa distribuita cel mai democratic pe Pamant: avem cu totii 24 de ore pe zi! „Nu am timp” este cea mai jalnica scuza pe care o putem da visurilor noastre. Ultimii ani din viata m-au convins ca putem face orice, indiferent unde ne nastem si ce obstacole apar in calea noastra.

Ca sa ne facem o idee, descrie-ne o zi obisnuita din viata ta.

Ziua mea e impartita in trei: dimineata devreme, de pe la 5 pana pe la vreo 7:30, cel tarziu ora 8:00, este timpul meu personal, pe care il dedic pasiunilor mele si proiectelor personale (antrenamente, blog s.a.m.d.) Apoi, intervalul 9-17 este dedicat profesiei. De pe la 17:30 – 18:00 si pana pe la 21:00 – 21:30, cand ma culc, 22:00 cel tarziu, este un timp de calitate petrecut impreuna cu cei dragi.

Stiu ca esti vegetarian.

Da, nimeni nu-i perfect. (Zambeste)

Cand si de ce ai ales acest regim alimentar?

In momentul in care am inceput sa fac schimbari in viata mea, mi-am ascultat corpul. Nu am avut un nutritionist care sa ma sfatuiasca. Pur si simplu, am observat ca, dupa ce mananci 5 chiftele, daca iesi sa alergi, ti se face rau si-ti vine sa vomiti, pe cand, daca mananci 5 mandarine sau o salata, functionezi cu totul altfel. Practic, nu am facut altceva decat sa adaptez nutritia obiectivelor mele. Am vazut ca ma refac mult mai repede pe un regim vegetarian decat pe cel omnivor. Si nu, nu am niciun fel de carente. Analizele imi ies foarte bine. De altfel, sunt de ceva timp donator de sange.

Care-i felul tau preferat de mancare?

Sushi vegetal si hummusul.

Ce anume consumi? Ce contine meniul tau?

Imi incep dimineata cu o portie de fructe crude, pe care le mananc inainte de antrenament. Poate fi un mar si o portocala sau altceva in jur de 100-150 de calorii. Fructele sunt arhisuficiente pentru a-mi da energie pe parcursul antrenamentului. Apoi, consum un shake cu lapte de migdale sau soia, in care pun o banana, pudra de canepa, in, hrisca sau roscove, un pumn de fructe de padure congelate si un superfood, cum ar fi turmericul, scortisoara, piperul negru, cimbrul uscat etc. Pentru pranz, am un abonament la o firma de catering ce livreaza mancare raw vegana. Astfel, am parte in fiecare zi de o ciorbita raw vegana, un fel doi si un smoothie de legume sau de fructe. Undeva, pe la ora 16:00, am o gustare formata dintr-o mana de nuci si seminte, bogate in proteine, uleiuri esentiale si saruri minerale. Avantajul acestei gustari este ca mentine starea de satietate si nu mai ajungi seara cu foame de lup. Masa de seara este, in general, proteica. Aleg feluri de mancare din pastaioase (naut, linte, fasole, mazare etc.), paste raw sau altceva.

„Daca nu alerg, daca nu ma antrenez 2-3 zile, simt ca ceva nu este in regula. Este ca atunci cand mergi pe munte 3 zile si nu te-ai spalat si te simti lipicios. Acelasi lucru il simt pe dinauntru, daca nu fac miscare.”

Vorbeste-ne de ultima mare isprava: ultramaratonul de la Cercul Polar. Cum a fost?

Este o cursa, acest 66 33, care se organizeaza in fiecare an, din 2007, in nordul Canadei, intre doua state: Yukon si teritoriile de Nord-Vest, chiar aproape de Oceanul Arctic. Denumirea cursei provine de la coordonatele Cercului Polar, 66˚33′ latitudine nordica. Este considerata pe buna dreptate cea mai grea cursa de ultramaraton din lume, pentru ca, in afara distantei, care totusi, pentru un ultramaratonist, nu e chiar asa de speriat, daca s-ar alerga in conditii obisnuite cei 566 km. Problema este temperatura, care variaza acolo intre -36 ˚C si -47 ˚C, dar mai ales vantul, care face sa resimti un confort termic de -60/70˚C. Ce mi s-a parut cel mai greu a fost faptul ca formatul cursei nu-ti prea permite sa dormi. O medie de 2 ore pe noapte este chiar un lux.

„Daca am inceput sa fiu un model pentru copiii mei, a fi model nu inseamna sa faci lucrurile 2-3 saptamani sau un an. E o munca recurenta. Copiii in continuare vor face ce vad in jurul lor.”

Esti totusi printre castigatorii cursei: locul 1 la echipa, alaturi de Vlad Tanase, si locul 3 – individual. Cum te-a schimbat? Cu ce ai ramas?

Astfel de curse, de anduranta, sunt transformationale. La finalul lor vei fi alta persoana. Si din punct de vedere fizic, si psihic, si emotional, si spiritual. Pe parcursul lor, trebuie sa fii foarte conectat la ce este in jurul tau si, mai ales, sa fii TU acolo si sa simti, cumva, cum revii la „setarile din fabrica”. Revii la acel punct in care scapi de multe temeri pe care le ai, privesti altfel viata, ai incredere ca poti realiza orice. Ramai cu multi prieteni, bineinteles.

„Avem sportul intiparit in ADN-ul nostru. Omul a fost facut sa poata face o multime de lucruri cu corpul sau, nu sa stea 8 ore nemiscat in scaun.”

Ce sfaturi ai pentru cei care vor sa-ti calce pe urme si sa inceapa sa alerge?

In general, nu recomand sa i se calce cuiva pe urme, pentru ca suntem intr-o padure imensa si nu are rost sa mergem pe niste poteci deja batatorite. Cred ca fiecare are drumul lui. Nu are rost sa fii in locul altcuiva, pentru ca locul acela este deja dat. Dar, daca ne referim strict la a avea un mod de viata sanatos, a trai mult si a avea o calitate a vietii cat mai buna, eu cred ca fiecare stie cam ce are de facut.

Andrei Rosu pe scurt

Vreau sa… devin cea mai buna versiune a ceea ce pot sa fiu.

Urmatoarea mare cursa va fi… Deca Ultra Triathlon din august, care inseamna 10 competitii de tip Iron Man in 10 zile.

Modelul meu in viata este… ceea ce vreau sa devin.

Sunt fericit atunci cand… simt ca sunt pe drumul cel bun.

Sper… ca acest interviu sa-i ajute pe cititori sa faca schimbari pozitive in viata lor.

Natalia Talmacec