Vedetele de la Hollywood isi risca sanatatea cu dietele Yo-Yo

Timp estimat de citire3 minute, 43 secunde

Cand te gandesti la super-starurile pe care le vezi in filme, nu poti decat sa zici WOW! Bani cat sa traiasca in lux si stra-stra-stranepotii



lor, faima,  avioane particulare, vacante in locuri exclusiviste, parfumuri si colectii de haine ce le poarta numele, case si domenii private pe tot globul… ce viata! Totusi, si celebritatea are pretul ei. Vedetele isi sacrifica intimitatea, imaginea si, uneori, chiar sanatatea.

Filme ce sparg box-office-ul si castiga cele mai prestigioase statuete le aduc faima si le gadila orgoliul. Frumusetea, prospetimea si talentul le sunt recompensate cu cecuri pe care stau desenate sume cu multe zerouri. Insa, pentru unii, fiecare cent este castigat cu ore interminabile de repetitii, sute de duble, munca extenuanta si… diete draconice.

Renée Zellweger in „Bridget Jones’s Diary”
Pentru rolul principal din seria Bridget Jones, frumoasa Renée, de altfel o fanatica a sportului, a fost de acord sa se ingrase substantial, pentru ca asa cerea contractul. Pentru a intra in pielea simpaticei si… pufoasei Bridget, Renée a fost nevoita sa urmeze o cura-soc de ingrasare, iar nutritionistul personal i-a gandit un program personalizat, stropit din belsug cu calorii si dulciuri. Astfel, in numa o luna, Renée a castigat peste zece kilograme. Actrita isi incepea diminetile cu patru felii de paine alba unse din besug cu unt gras si crema de branza, trei oua prajite si french toast cu sirop de artar. Urmau mesele de pranz si cina, adevarate meniuri de restaurant: fripturi cu cartofi prajiti, pizza, paste cu sos tomat, burgeri, inele de ceapa, raviolli sau mancare mexicana. Ca si gustari, Renée rontaia in permanenta alune, chipsuri, ciocolata si biscuiti cu crema. In fiecare zi, simpatica Renée manca in jur de 4000 de calorii, dublu fata de media normala.
Filmul a fost un succes, iar interpretarea magistrala si charisma au propulsat-o pe Renée in topul celor mai bune actrite de la Hollywood. Ce a facut insa cu kilogramele in plus? Le-a dat jos la fel de repede! Dupa incheierea filmarilor, actrita s-a internat la Ashram Spa din Calabasas, California, si a inceput o dieta la fel de drastica: cate 3 ore de fitness zilnic, 12 kilometri de hikeing (catarat pe munte), mese constand in salate light cu ton rece si shakeuri pentru slabit. Pentru 2010 se anunta Bridget Jones 3. Va mai suporta oare corpul lui Renée o alta transformare?

Angelina Jolie in „Salt”
Pentru rolul lui Evelyn Salt, o agenta CIA inchipuita de scenaristi extrem de slaba, aproape anorexica, Angelina a urmat o cura intensa de slabit. Pentru asta, ea a apelat la programul de detoxifiere Martha's Vineyard Detox Diet, cu ajutorul caruia isi propusese sa dea jos zece kilograme in doar 21 de zile! In tot acest timp, diva nu a mancat niciun fel de mancare solida, ci doar a baut ceaiuri si shakeuri consistente pe baza de legume si fructe. Insa numai dupa 10 zile de cura, cand deja slabise 4 kilograme, Angelina a inceput sa se simta foarte slabita. La insistentele sotului sau, Brad Pitt, Ange a inceput sa strecoare zilnic si mici gustari, marea majoritatea pe baza de salata si peste. Avand in vedere ca „Salt” inca se filmeaza, nu putem decat sa-i uram Angelinei bafta la filmat si la… slabit!

Tom Hanks in Castaway (Naufragiatul)
Ca sa para credibil pentru rolul din filmul Castaway, simpaticul Tom Hanks a apelat la o dieta rigida, bazata in primul rand pe ore epuizabile petrecute in sala de sport. Actorul a urmat cursuri intensive de karate, spinnig, a alergat kilometri intregi, a practicat yoga si a mers pe banda rulanta ore in sir. Tom a combinat sportul cu o dieta severa, bazata pe crabi, sushi, orez simplu si ulei de cocos, recunoscut pentru proprietatile sale laxative. Dieta a dat rezultatea rapid, a slabit foarte mult si asa si-a jucat partitura cu succes. Problema a venit imediat dupa terminarea filmarilor, atunci cand a primit propunerea sa joace intr-o noua productie, „Road to Perdition”. Nimic rau pana acum, insa personajul pe care avea sa-l interpreteze trebuia intruchipat de un actor cu o constitutie zdravana, musculoasa. Ei, si uite asa, Tom al nostru, s-a pus iarasi pe ingrasat, totul pentru faima si… bani.

Christian Bale, Charlize Theron, Megan Fox, Hillary Swank sau Emile Hirsch sunt doar alti cativa actori ce in goana dupa celebritate se avanta in caruselul periculos al dietelor extreme, riscandu-si astfel sanatatea.
 

Diana Sorescu


Disclaimer: Informatiile din acest articol apartin exclusiv autorului acestui material si redau o experienta personala in lupta cu kilogramele in plus. Orice recomandare medicala continuta de acest material are scop informativ.
Rezultatele nu sunt tipice, pot varia de la individ la individ si pot depinde de stilul de viata al fiecaruia, de starea de sanatate, dar si de alti factori.

Lasă un răspuns

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si transmiterii de comentarii. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.

Sunt de acord cu politica de confidentialitate

Niciun comentariu

Calculator IMC
Indice masa corporala
Inaltime (cm)
Greutate (kg)
Varsta
M F
Politica de confidentialitate