În cazul obezității, un stil de viață sănătos pe parcursul sarcinii scade riscul de boală cardiovasculară la copii
16.09.2020
Timp estimat de citire:
1 minut, 23 secundeVeste încurajatoarea pentru toate femeile cu exces ponderal care doresc să devină mame. Oamenii de știință au descoperit că îmbunătățirea stilului de viață în timpul sarcinii în cazul gravidelor cu obezitate poate aduce beneficii pe termen lung sănătății cardiovasculare a copiilor.
Cercetătorii de la King’s College din Londra, Marea Britanie, au vrut să vadă dacă schimbarea obiceiurilor alimentare și creșterea nivelului de activitate fizică zilnică poate influența în vreun fel sănătatea fătului la femeile cu surplus ponderal. În cadrul studiului lor, ei au comparat două grupe de gravide. Unele dintre ele au fost îndrumate să urmeze o dietă sănătoasă și să facă mișcare cu regularitate, în timp ce altele, din grupul de control, au fost lăsate să-și mențină stilul obișnuit de viață.
Rezultate mai mult decât îmbucurătoare
După trei ani de la naștere, cercetătorii au realizat o serie de analize care au pus în evidență un lucru uimitor. Copiii femeilor din prima grupă – care au adoptat obiceiuri sănătoase în sarcină – aveau un puls în repaus cu 5 bătăi pe minut mai mic decât cei născuți de femeile din grupul de control.
Totodată, s-a observat că mamele din prima grupă au continuat să mănânce mai sănătos și după ce au născut, ele având o glicemie mai mică față de celelalte. Cercetătorii intenționează să continue monitorizarea stării de sănătate a acestor copii și în următorii ani, pentru a vedea dacă beneficiile cardiovasculare se mențin pe mai departe.
Grupa de sânge îți poate influența riscul de a face AVC
14.10.2024
„Brandul Adora este cel mai nou membru al familiei de produse disponibile la Catena” - Alexandru Vlad, Vicepreședinte Grupul Fildas-Catena
02.10.2024