Agoniștii receptorilor GLP-1: ce sunt, cum acționează, exemple
Articol verificat de: Dr. Ecaterina Zoican
În ultima vreme se vorbește tot mai des despre o nouă clasă de medicamente denumite agoniști GLP-1, considerate un tratament revoluționar împotriva obezității și a diabetului zaharat de tip 2. Este vorba de medicamente ce imită acțiunea unui hormon secretat în mod natural de organism după fiecare masă, care are rolul de a scădea glicemia și a induce senzația de sațietate prin semnale specifice transmise către creier pancreas și stomac. Acest hormon se numește GLP-1 iar acțiunea sa este una de scurtă durată, în timp ce administrarea de agoniști GLP-1 are un efect mai îndelungat.
23.10.2026
Timp estimat de citire:
7 minute, 21 secundeDat fiind interesul crescut pentru agoniști GLP-1 și faptul că deja s-au înregistrat cazuri de persoane care au apelat la aceste medicamente pentru a slăbi fără a cere în prealabil și sfatul unui medic, am considerat necesar un articol pe această temă. Prin urmare, din rândurile de mai jos poți afla ce sunt agoniștii GLP-1, cum acționează ei în organism și cum ajută în tratarea obezității, diabetului zaharat de tip 2 precum și care sunt principalele medicamente din această gamă.
Agoniști GLP-1 – ce semnifică această denumire
Pentru a înțelege mai bine efectul acestor medicamente trebuie să insistăm puțin asupra denumirii, care poate părea destul de complicată pentru cineva care nu are o pregătire medicală. Agoniștii sunt substanțe care se leagă de diferiți receptori ai celulelor și declanșează un răspuns biologic din partea acestora, în timp ce GLP-1 înseamnă „peptidă asemănătoare glucagonului” (glucagon-like peptide). Mai exact este denumirea sub formă de acronim a unui hormon secretat de celulele L din intestin imediat după masă, care transmite semnale către creier, pancreas și stomac pentru a reduce nivelul de glucoză din sânge și a induce senzația de sațietate.
Așadar, când vorbim de agoniști GLP-1, ne referim la substanțe care imită acțiunea acestui hormon și se atașează de receptorii specifici ai celulelor, declanșând reacții similare.
Agoniști GLP-1 – cum acționează în organism
Reacțiile de care aminteam mai sus fac parte din procesul digestiv și au ca scop inducerea senzației de sațietate și stimularea absorbției glucozei care se eliberează în sânge după masă, în urma consumului de carbohidrați. În acest sens, agoniștii GLP-1 acționează asupra pancreasului, sistemului nervos central și stomacului, mai precis asupra receptorilor celulari care declanșează un răspuns biologic din partea organismului.
Astfel, agoniștii GLP-1 se leagă de receptorii celulelor beta din pancreas, responsabile cu secreția de insulină. Acesta este un hormon care intermediază absorbția glucozei din sânge în celule pentru a fi transformată în energie. După masă, concentrația de glucoză din sânge crește în urma consumului de carbohidrați, iar pancreasul primește semnalul pentru a secreta insulină și a reduce nivelul glicemiei. În cazul de față, acest semnal este transmis și de antagoniști GLP-1, în paralel cu hormonul secretat în mod natural de celulele L din intestin. Totodată, prin agoniști GLP-1 celulele alfa din pancreas primesc semnalul de a reduce secreția de glucagon – un hormon care crește glicemia atunci când în sânge se găsește o cantitate prea mică de glucoză.
Aceeași angoniști GLP-1 transmit un semnal și către stomac prin care se încetinește golirea conținutului gastric, în același timp fiind mobilizat și creierul, pentru a reduce apetitul și a induce senzația de sațietate.

Agoniști GLP-1 – când este recomandată administrarea
Dacă organismul are capacitatea naturală de a-și regla glicemia și a induce senzația de sațietate apare firesc întrebarea „de ce ar fi nevoie de administrarea unor agoniști GLP-1”. Această necesitate rezultă din nevoia unei acțiuni mai îndelungate, pe care hormonii secretați în intestin nu o pot asigura. Aceștia au o durată de viață redusă la aproximativ două minute, fiind rapid descompuși odată ce ajung în sânge. În anumite situații organismul își pierde din capacitatea de a produce în mod natural GLP-1 sau apare necesitatea ca efectul generat de acest hormon să de prelungească pe durata mai multor zile sau chiar săptămâni. Este cazul pacienților care suferă de obezitate și cărora, alături de o dietă echilibrată și mișcare, li se recomandă uneori și administrarea de agoniști GLP-1. Scopul acestui tratament este acela de a reduce apetitul, a menține senzația de plenitudine în stomac și a controla glicemia, care de obicei este crescută în astfel de cazuri. Pe scurt, terapia cu agoniști GLP-1 ajută la scăderea în greutate și la prevenirea diabetului asociat cu obezitatea.
În același timp, aceeași terapie este folosită și în tratarea diabetului zaharat de tip 2, pentru a stimula secreția de insulină și a menține în limite optime nivelul de glicemie, dar și pentru a reduce excesul ponderal care este unul din principalii factori de risc pentru această afecțiune.
Agoniști GLP-1 – substanțe active
Există cinci tipuri de substanțe active care pot fi găsite în compoziția diferitelor medicamente clasificate ca agoniști GLP-1 iar acestea sunt:
- Semaglutida – cele mai cunoscute medicamente care conțin această substanță sunt Ozempic și Wegovy, folosite în tratamentul diabetului și al obezității. Se administrează injectabil o dată pe săptămână, iar un alt medicament care conţine samaglutidă este Rybelsus, cu administrare pe cale orală sau injectabilă;
- Liraglutida – Se administrează în doze injectabile o dată pe zi, cele mai cunoscute denumiri comerciale fiind Victoza și Saxenda;
- Dulaglutida – se prescrie în general pentru tratamentul diabetului de tip 2 întrucât s-a dovedit eficientă în controlul glicemiei, administrată injectabil, o dată pe săptămână;
- Tirzepatida – se administrează săptămânal, având o acțiune duală, în sensul că imită atât acțiunea hormonului GLP-1 cât și a hormonului GIP, implicat la rândul său în reglarea glicemiei după masă;
- Exenatida – este disponibilă sub diferite denumiri comerciale și diferite forme, în funcție de care variază și frecvența administrării, de la două doze pe zi la o doză săptămânală.

Agoniști GLP-1 – efecte adverse și posibile complicații
Este important de reținut că agoniștii GLP-1 sunt medicamente cu efecte puternice asupra metabolismului, care nu trebuie privite nicidecum ca o metodă ușoară și eficientă de a scăpa de kilogramele în plus și a menține un indice de masă corporală normal. De aceea se recomandă doar în tratamentul obezității și al diabetului, iar pentru aceasta este nevoie de prescripție medicală.
La începutul tratamentului pacienții pot acuza stări de greață, vărsături, diaree sau constipație, tulburări care se ameliorează pe parcurs prin ajustarea dozelor administrate și adaptarea dietei. Mai pot apărea modificări ale gustului și uscăciune la nivelul cavității bucale.
În cazul administrării necontrolate și fără avizul medicului, tratamentul cu agoniști GLP-1 poate cauza complicații severe. Astfel, pe fondul suprasolicitări pancreasului pacienții pot dezvolta pancreatită acută, motiv pentru care tratamentul nu este recomandat celor care au în antecedentele medicale afecțiuni pancreatice. Totodată, administrarea în exces poate duce la scăderea sub limita normală a nivelului de glucoză și apariția hipoglicemiei. Nu în ultimul rând, în cazul pacienților cu diabet, administrarea necontrolată de agoniști GLP-1 poate favoriza apariția unor complicații specifice bolii.
Agoniști GLP-1 – beneficii pe termen lung
După cum am arătat mai devreme, categoriile de pacienți cărora li se adresează tratamentul cu agoniști GLP-1 sunt cei cu obezitate și cei cu diabet zaharat de tip 2. Terapia ajută la scăderea greutății corporale prin reducerea apetitului și prelungirea senzației de plenitudine la nivelul stomacului și totodată reglează nivelul glicemiei prin stimularea secreției de insulină, care intermediază absorbția glucozei în celule.
Scăderea în greutate și menținerea în limite normale a glicemiei sunt două condiții esențiale în managementul diabetului de tip 2, precum și o modalitate eficientă de a preveni apariția acestuia, mai ales în cazul persoanelor supraponderale.
Totodată, reducerea excesului ponderal este asociată și cu scăderea riscului cardiovascular prin reglarea tensiunii arteriale și a profilului lipidic. Se reduce și riscul de steatoză hepatică, implicit al tuturor complicațiilor ce pot surveni pe fondul acumulării de grăsime la nivelul ficatului.
Prin reglarea glicemiei, tratamentul cu agoniști GLP -2 previne atât apariția diabetului, cât și a complicațiilor asociate precum neuropatia diabetică sau retinopatia diabetică.
Ce este sindromul de intestin permeabil și ce soluții există?
24.08.2026
































