Frigul și silueta: ardem mai multe calorii când vremea e rece?
Circulă ideea potrivit căreia temperaturile scăzute ne-ar ajuta să slăbim, deoarece fac organismul să ardă mai multe calorii. Mit sau realitate? Ne lămurim imediat!
12.01.2024
Timp estimat de citire:
2 minute, 27 secundeTeoretic, temperaturile scăzute determină un consum mai mare de calorii decât cele calde. Procesul este simplu. Organismul nostru cheltuiește caloriile ingerate în trei moduri. În primul rând, prin mișcare sau efort fizic; în al doilea rând, prin simpla funcționare și în al treilea rând, prin termogeneză. Cu alte cuvinte, organismul arde calorii pentru a-și regla temperatura în condiții de frig. Cu toate acestea, impactul este unul aproape nesemnificativ în ceea ce privește pierderea în greutate.
Chiar dacă se ard ceva mai multe calorii, este naiv să tragem concluzia că iarna ne face să slăbim. „Vorbim de cantități relativ mici. În cadrul unui program de slăbire, miza pe termogeneză este o pistă falsă”, subliniază dr. Corinne Chicheportiche-Ayache, medic nutriționist din Franța, într-un material pentru publicația Madame Figaro.
Aceasta ne reamintește că nu există o rețetă miraculoasă pentru a pierde în greutate. Pentru a determina și susține procesul de slăbire, este important să mâncăm mai puțin decât în mod obișnuit, să facem alegeri alimentare mai bune, să facem mai multe exerciții fizice și în mod consecvent. În niciun caz, expunerea la frig nu este soluția!
Organismul este slăbit de frig
Și nu ne referim aici la scăderea în greutate. Lucrul cel mai important pe care trebuie să-l facem în fața unui val de aer polar este să ne întărim organismul, deoarece frigul ne obosește și slăbește, făcându-ne mai vulnerabil la agresiunile externe. „Pentru a evita îmbolnăvirea, este esențial să ne hidratăm bine și să avem o alimentație sănătoasă, bogată în carbohidrați complecși, care sunt surse de energie, precum și fructe și legume pentru vitaminele lor. Nu ezitați să faceți o cură de probiotice pentru a vă întări sistemul imunitar”, recomandă medicul.
Pentru persoanele temerare care continuă să facă jogging sau alte tipuri de sporturi în aer liber chiar și când temperaturile scad sub 0°C, dr. Chicheportiche-Ayache are un avertisment: „Trebuie să fiți foarte atenți la echipamentul pe care-l purtași și să aveți o condiție fizică bună. Frigul crește debitul cardiac, ceea ce poate fi periculos pentru cineva care nu este obișnuit cu el sau care are o stare de sănătate precară”.
Ce este acidoza metabolică si cum îți poate afecta sănătatea?
03.10.2024