Cum funcționează dieta daneza cu pui? Beneficii si riscuri
Dieta daneză cu pui constituie la acest moment un subiect destul de controversat, așa cum se întâmplă cu toate curele de slăbire care promit pierderea unui număr mare de kilograme într-un interval scurt de timp. În cazul de față este vorba de 5-10 kilograme de care se poate scăpa în doar 13 zile și de aceea dieta daneză cu pui este tentantă pentru cei care vor să slăbească mult și rapid. Medicii și nutriționiștii avertizează însă că acest mod de a slăbi nu este întotdeauna eficient și nici sănătos, iar din acest motiv mulți dintre ei nu recomandă dieta daneză cu pui. Există însă și voci care susțin beneficiile unei astfel de cure, insistând totuși asupra unor recomandări de care trebuie se țină seama pentru a evita riscurile.
09.10.2024
Timp estimat de citire:
7 minute, 19 secundeÎn acest material ne propunem o abordare obiectivă a subiectului, prin intermediul căreia îți vom prezenta dieta daneză cu pui din ambele perspective, cu părțile sale bune și cu cele rele.
Pe scurt despre dieta daneză cu pui
Despre dieta daneză cu pui se spune că a fost creată de un medic de la Spitalul Regal Danez din Copenhaga pentru a-i face pe pacienții obezi să piardă rapid în greutate înaintea unor intervenții chirurgicale la care urma să fie supuși. Nu există însă informații suplimentare și nici acte medicale sau alte documente care să ateste existența unui astfel de tratament, astfel că e foarte posibil ca această poveste să fi fost inventată sau cel puțin „înflorită” pentru a populariza dieta daneză cu pui,
Aceasta este o dietă hiperproteică ce presupune consumul preponderent de alimente care conțin proteine, în special carne de pui, care este o carne considerată mai sănătoasă datorită aportului redus de grăsimi saturate. În același timp, dieta daneză cu pui presupune și o reducere drastică a numărului de calorii consumate zilnic, care se limitează la cel mult jumătate din doza recomandată.
Vorbim deci de o dietă restrictivă, hipocalorică și hiperptoteică, menită să modifice metabolismul și să determine organismul să topească rapid rezervele de grăsime pentru a le transforma în energie.
Ce reguli trebuie să urmezi în dieta daneză cu pui
Dieta daneză cu pui nu este foarte ușor de ținut și nici nu se recomandă să fie adoptată pe termen lung, astfel că durata ei se rezumă la 13 zile. În această perioadă poți slăbi între 5 și 10 kilograme în funcție de metabolism și de intensitatea sau frecvența activităților fizice pe care e recomandat să le desfășori pe durata curei și nu numai.
În fiecare din cele 13 zile, meniul din dieta daneză cu pui trebuie să fie diferit, bazându-se în mod special pe proteine slabe și cantități reduse de fructe și legume. Ingredientul principal este carnea de pui datorită conținutului ridicat de proteine și aportului caloric scăzut, iar pentru a diversifica meniul poți consuma și pește sau carne slabă de vită – alte surse importante de proteine. Ca garnitură poți să apelezi la verdețuri și legume fără amidon, iar la desert sunt acceptate fructele cu un conținut redus de zahăr (mere, gutui, pere, citrice, kiwi).
Dieta daneză cu pui impune o restricție drastică în privința numărului de calorii consumate zilnic, în variantele mai drastice acesta fiind limitat la 600 de calorii pe zi, iar în cele mai permisive la 1.000. Oricum, limita este mult sub doza zilnică necesară, de 2000 de calorii în cazul femeilor și 2.500 de calorii în cazul bărbaților.
O altă regulă presupune ca în fiecare zi să fie servite doar cele 3 mese principale – micul dejun, prânzul și cina – fiind recomandat să mănânci zilnic la aceleași ore.
Dieta daneză cu pui exclude alimentele bogate în carbohidrați precum pastele făinoase, pâinea și alte produse de panificație, cerealele integrale, orezul, fulgii de ovăz și dulciurile. De asemenea, carnea și ouăle nu trebuie să fie prăjite, fiind interzise totodată și alimentele grase.
Mai trebuie spus că orice încălcare a regulilor de mai sus anulează întreaga dietă, care trebuie întreruptă și poate fi reluată de la început după cel puțin șase luni.
Cum acționează dieta daneză cu pui
Organismul folosește carbohidrații ca principală sursă de energie, iar în lipsa acestora apelează la grăsimi. Doar în condiții speciale apelează în acest scop la proteine, pe care le folosește cu precădere pentru a repara și întări țesuturile și pentru sinteza de hormoni și enzime. Dieta daneză cu pui reduce drastic aportul de carbohidrați și grăsimi din alimentație axându-se pe proteine, al căror rol energetic nu este unul semnificativ. În lipsa carbohidraților și grăsimilor, organismul apelează la grăsimea acumulată sub formă de țesut adipos, pe care o topește și o transformă la nivelul celulelor în energia de care are nevoie pentru a funcționa. Astfel, dieta daneză cu pui modifică metabolismul, determinând organismul să folosească grăsimea corporală ca principală sură de energie, pe fondul unui regim hipocaloric ce nu îi oferă suficiente resurse prin alimentație.
Evident că în aceste condiții se subțiază stratul de țesut adipos și se reduce greutatea corporală, ceea ce explică slăbirea rapidă asigurată de dieta daneză cu pui.
Ce riscuri presupune dieta daneză cu pui
Specialiștii care contestă dieta daneză cu pui spun că aceasta este o cură extremă, care forțează organismul să slăbească, în loc să îi permită să facă acest lucru treptat, în mod natural. Prin regimul restrictiv, dieta daneză cu pui privează organismul de o serie de substanțe nutritive necesare, în lipsa cărora pot apărea deficiențe nutriționale pe parcursul curei.
În lipsa carbohidraților care furnizează glucoza poate scădea nivelul glicemiei, ceea ce este bine până la un anumit punct, însă devine periculos dacă aceasta coboară sub pragul normal, cauzând hipoglicemie. Pot apărea astfel stări de slăbiciune, amețeală și chiar leșin pe fondul scăderii tensiunii arteriale în lipsa unui aport optim de glucoză.
Deși dieta daneză cu pui are rezultate vizibile, acestea pot fi de scurtă durată, întrucât astfel de cure restrictive declanșează efectul de yo-yo ce determină organismul să asimileze calorii într-un ritm mai rapid decât înainte. Astfel, kilogramele pierdute se acumulează la loc la fel de repede după revenirea la alimentația normală, iar de multe ori se ajunge la o greutate mai mare decât cea de la începutul curei.
Nu în ultimul rând, dieta daneză cu pui poate cauza și tulburări digestive pe fondul unei alimentații sărace în fibre și bacterii probiotice.
Beneficii asociate cu dieta daneză cu pui
În afară de pierderea rapidă în greutate, dieta daneză cu pui nu prezintă alte beneficii notabile. Putem vorbi de o scădere a glicemiei, benefică în cazul celor cu valori ridicate, sau de o scădere nivelului de colesterol pe fondul unui aport redus de grăsimi saturate și în lipsa grăsimilor trans, însă există metode mai sănătoase de a face acest lucru, fără a te expune la riscurile amintite mai sus.
După încheierea dietei organismul va continua să ardă grăsimea corporală într-un ritm accelerat, astfel că e posibil să mai slăbești 1-2 kilograme și în zilele următoare, însă pe măsură ce revii la o alimentație normală crește riscul efectului de yo-yo, care poate anula tot progresul făcut.
În concluzie, dieta daneză cu pui este o cură de slăbire de scurtă durată dar restrictivă din punct de vedere nutrițional, care te poate ajuta să slăbești în 13 zile până la10 kilograme însă totodată te expune unor riscuri care, în opinia multor specialiști, depășesc cu mult beneficiile.
Dacă totuși vrei să urmezi o astfel de dietă este recomandat să consulți un medic în prealabil și să îți faci un set de analize, pentru a te asigura că ai o stare bună de sănătate care să îți permită să ții acest regim. Chiar dacă nu resimți efecte negative, trebuie să nu prelungești dieta mai mult de cele 13 zile. De asemenea, dacă reușești să o duci până la capăt nu este recomandat să repeți experiența mai devreme de doi ani, iar în cazul în care te simți rău în perioada dietei cel mai bine este să renunți și să apelezi la o modalitate mai sănătoasă de slăbit.
Disclaimer: Informatiile din acest articol apartin exclusiv autorului acestui material si redau o experienta personala in lupta cu kilogramele in plus. Orice recomandare medicala continuta de acest material are scop informativ. Rezultatele nu sunt tipice, pot varia de la individ la individ si pot depinde de stilul de viata al fiecaruia, de starea de sanatate, dar si de alti factori.
Dieta cu tărâțe de Psyllium: secretul detoxifierii și slăbirii rapide
11.10.2024