Scleroza multiplă: progrese recente și soluții moderne de tratament
Articol verificat de: Dr. Corina Zugravu
Scleroza multiplă (SM) este o boală autoimună care afectează sistemul nervos central, perturbând comunicarea dintre creier, măduva spinării și restul corpului. La nivel global, peste 2,5 milioane de persoane suferă de scleroză multiplă, iar în România sunt înregistrate peste 10.000 de cazuri. Vestea bună este că, deși nu există încă un tratament care să vindece complet boala, noile progrese în medicină oferă tot mai multe soluții pentru a o ține sub control și a îmbunătăți calitatea vieții pacienților.
23.07.2025
Timp estimat de citire:
4 minute, 16 secundeÎn scleroza multiplă are loc o distruge progresivă a tecilor de mielină – stratul protector care învelește majoritatea fibrelor nervoase. Această deteriorare afectează atât mielina, cât și fibrele nervoase în sine, în special nervii optici și anumite structuri ale măduvei spinării. De aici și varietatea de simptome prin care se manifestă. Printre cele mai frecvente se numără:
- Tulburări de vedere (vedere încețoșată, dublă sau pierderea temporară a vederii)
- Slăbiciune musculară
- Probleme de echilibru și coordonare
- Tulburări de vorbire
- Tulburări sexuale
- Amorțeli sau furnicături
- Oboseală accentuată, fără o cauză evidentă
Aceste simptomele diferă atât ca număr, cât și ca intensitate, în funcție de zona sistemului nervos afectată. Nu întâmplător i se mai spune și „boala cu 1.000 de fețe”.
„Chiar dacă unii pacienți par sănătoși la exterior, se confruntă zilnic cu dificultăți invizibile, precum oboseala cronică, depresia sau problemele cognitive. De aceea, tratamentul trebuie să ia în calcul și impactul emoțional și social al bolii”, precizează dr. Selda Özşahin, specialist în neurologie în cadrul rețelei Medicana Health Group.
Scleroza multiplă și sarcina
Maladia apare mai des la femei, în special la cele cu vârste între 20 și 40 de ani. De fapt, femeile reprezintă circa 70% din totalul pacienților. Vestea bună este că scleroza multiplă nu le împiedică să rămână însărcinate, iar sarcina, în general, nu are un impact negativ asupra evoluției bolii.
„Cu o planificare corectă și o monitorizare adecvată, femeile diagnosticate această afecțiune pot avea atât sarcini, cât și nașteri fără complicații. De regulă, riscul de recăderi scade în timpul sarcinii, însă poate crește ușor în primele trei luni după naștere. Prin urmare, perioada postnatală necesită o supraveghere atentă, iar tratamentul trebuie ajustat dacă este cazul”, afirmă medicul neurolog.
Totodată, alăptarea nu este asociată cu un risc crescut de recăderi. Pentru cele care își doresc o sarcină, este esențial ca planificarea și monitorizarea să fie realizate în colaborare strânsă cu medicul neurolog și medicul obstetrician.
Vitamina D și riscul de a dezvolta scleroză multiplă

Potrivit medicului, dtudiile recente arată că un nivel scăzut de vitamina D poate fi asociat cu un risc crescut de a dezvolta scleroză multiplă. De exemplu, o meta-analiză care a inclus 14 studii cu 4130 de cazuri a concluzionat că persoanele cu deficit de vitamina D (<50 nmol/L) au un risc cu 54% mai mare de a avea această boală, comparativ cu cele cu niveluri normale.
De aceea, monitorizarea nivelului de vitamina D și, dacă este nevoie, suplimentarea acesteia, joacă un rol important atât în prevenție, cât și în gestionarea bolii.
Rolul microbiotei intestinale și al dietei
Dr. Özşahin atrage atenția și asupra importanței dietei în controlul bolii: „Tot mai multe cercetări indică faptul că microbiota intestinală, adică totalitatea bacteriilor din intestin, poate influența sistemul imunitar și, implicit, evoluția sclerozei multiple. De aceea, trebuie să punem accent o dietă echilibrată, bogată în fibre, probiotice și alimente naturale, care ajută la menținerea unei microbiote sănătoase”.
Recomandări sale dietetice includ:
- Consumul regulat de pește gras (bogat în Omega-3);
- Fructe și legume proaspete:
- Evitarea alimentelor procesate, zahărului rafinat și grăsimilor trans.
Totodată, hidratarea corectă, evitarea fumatului și menținerea unei greutăți normale pot influența pozitiv evoluția bolii.
Cum se tratează scleroza multiplă
Pentru a fi eficient, tratamentul sclerozei multiple nu trebuie să se limitează la administrarea de medicamente. Potrivit medicului, este necesară o echipă multidisciplinară formată din neurolog, fizioterapeut, psiholog și, uneori, asistent social sau nutriționist, care colaborează pentru a gestiona simptomele și a reduce riscul de recăderi.
Iată care sunt principalele componente ale tratamentului:
- Terapie medicamentoasă: medicamente care controlează evoluția bolii.
- Fizioterapie și kinetoterapie: exerciții personalizate pentru menținerea mobilității și a forței musculare.
- Sprijin psihologic: consiliere pentru anxietate, depresie sau adaptarea la diagnostic.
- Reabilitare profesională și socială: sprijin în menținerea activității profesionale sau integrarea în viața socială.
Scopul principal este îmbunătățirea calității vieții și păstrarea independenței cât mai mult timp posibil.
În concluzie, scleroza multiplă este o provocare, dar nu o condamnare. Cu tratamentul potrivit, un stil de viață echilibrat și monitorizare, pacienții pot avea o viață activă și împlinită. Noile cercetări și terapii oferă speranță reală, iar o abordare personalizată chiar poate face diferența în evoluția bolii.
Foto: Shutterstock.com
Suplimente recomandate în colesterol crescut
28.05.2026
































