Ulei de lavandă: 10 beneficii pentru sănătate
Există dovezi că egiptenii foloseau încă din perioada antică ulei de lavandă în procesul de îmbălsămare, în timp ce romanii îl utilizau pentru împrospătarea aerului, adăugându-l totodată și în apa de baie. Chiar și în Biblie există unele referiri la uleiul de lavandă, astfel că putem spune despre acesta că este unul dintre cele mai vechi uleiuri esențiale. Încă de pe atunci au fost descoperite primele beneficii iar în prezent uleiul de lavandă este cel mai des utilizat ulei esențial din lume. Chiar și cei care nu cunosc adevăratele sale beneficii sunt atrași de mirosul plăcut și persistent, folosind ulei de lavandă doar pentru a împrospăta aerul și a crea un ambient cât mai plăcut în spațiile închise.
28.08.2025
Timp estimat de citire:
8 minute, 13 secundeTotuși, există mult mai multe beneficii pentru care trebuie să folosești ulei de lavandă, iar din cuprinsul acestui articol le poți afla pe cele mai importante 10 dintre ele.
Ulei de lavandă – ce este și cum se obține
Uleiul de levănțică numit și ulei de lavandă face parte din categoria uleiurilor esențiale, fiind chiar reprezentativ pentru această categorie. Când vorbim de ulei de lavandă ca ulei esențial, ne referim la un preparat lichid concentrat, obținut din florile de levănțică – o plantă aromatică denumită științific Lavandula angustifolia. Acestea sunt cunoscute datorită mirosului plăcut și persistent, calități pe care și le păstrează și în urma procesării și transformării în ulei de lavandă. Cum spuneam, aroma plăcută și persistentă este unul dintre motivele pentru care mulți preferă să folosească ulei de lavandă, însă acesta aduce și o serie de beneficii pentru sănătate, de care ne vom ocupa imediat, într-un capitol special.
Metoda clasică folosită pentru a obține ulei de lavandă este distilarea cu abur. În primă fază, florile de lavandă se culeg în perioada iunie-iulie, iar pentru a obține un ulei de lavandă cu parfum mai intens se procesează proaspete.
Pentru aceasta, florile sunt introduse într-un recipient special numit vas de distilare, după care în același vas se introduce abur fierbinte sub presiune. Acesta eliberează compușii volatili din țesuturile vegetale, care se combină cu aburul direcționat apoi printr-un tub de răcire către un vas de condensare. Aici aburul se transformă în apă combinată cu ulei de lavandă, care plutește la suprafață. Nu mai rămâne decât ca uleiul esențial să fie separat de apă, filtrat pentru a elimina eventualele impurități și îmbuteliat în recipiente speciale.

Ulei de lavandă – compuși activi și proprietăți
Uleiul de lavandă își datorează aroma specifică linaloolului și acidului de linalil – principalele substanțe active din compoziția sa, cărora le sunt atribuite și o serie de beneficii asociate acestuia. De asemenea, uleiul de lavandă mai conține camfor și eucaliprol – compuși volatili care pot fi percepuți de asemenea în aroma specifică – tanini, flavonoide, acid rozmarinic și acid cafeic.
Datorită acestor compuși, o terapie cu ulei de lavandă are efect calmant, expectorant, antioxidant, antiinflamator, cicatrizant, antispastic și antimicrobian, aducând beneficii atât în plan fizic cât și în plan psihic.
Ulei de lavandă – cele mai importante beneficii
Așa cum am promis, a venit timpul să vorbim și despre principalele beneficii pe care le atrage uleiul de lavandă. Lista de beneficii este destul de lungă, însă în cele ce urmează noi am alcătuit un top 10 care le include pe cele mai importante dintre ele, prezentate aleatoriu.
Reducerea stresului și anxietății
Aromaterapia cu ulei de lavandă dar și aplicarea acestuia direct pe piele are un efect relaxant, inducând o stare de bine ca urmare a acțiunii pe care compușii săi activi o au asupra sistemului nervos. Mai exact, sub efectul vaporilor de ulei de lavandă se reduce nivelul de cortizol din organism, numit și „hormonul stresului”. Astfel se explică acea stare de bine și efectul calmant pe care îl are uleiul de lavandă, fiind un remediu eficient împotriva stărilor de anxietate și a depresiei.
Îmbunătățirea calității somnului
În strânsă legătură cu cele menționate mai sus, vaporii de ulei de lavandă te ajută și să dormi mai bine, aducând astfel beneficii importante pentru cei care suferă de insomnie sau alte tulburări de somn. Sunt suficiente câteva picături de ulei de lavandă pe așternuturile curate sau adăugate într-un dispozitiv pentru aromaterapie pentru ca substanțele volatile să inducă acel efect calmant și totodată să stimuleze secreția unui neurotransmițător ce reduce activitatea cerebrală pentru a induce somnul.
Prevenirea infecțiilor
Uleiul de lavandă are efect antimicrobian datorită căruia distruge o parte din bacteriile și agenții patogeni prezenți în aer. Astfel, are capacitatea de a purifica aerul din încăperi și reduce riscul de infecții respiratori, ce pot apărea în urma inhalării acestor agenți patogeni.
Ameliorarea problemelor respiratorii
În același, timp vaporii de ulei de lavandă inhalați în căile respiratorii aduc beneficii și în plan imunitar, având același efect distructiv asupra agenților patogeni. Astfel, atomoterapia cu ulei de lavandă este eficientă în tratarea răcelii și gripei, desfundând căile respiratorii datorită efectului expectorant și venind în sprijinul sistemului imunitar în confruntarea cu agenții patogeni.
Calmarea disconfortului abdominal
Dacă ai grețuri, crampe abdominale, te-ai balonat sau ai făcut o indigestie, câteva picături de ulei de lavandă adăugate în ceai ajută la ameliorarea disconfortului abdominal specific acestor probleme digestive. Totodată, și stresul poate fi un factor declanșator al disconfortului abdominal iar efectul calmant al aromaterapiei cu ulei de lavandă aduce astfel beneficii și în plan digestiv.
Reducerea stresului oxidativ
Compușii volatili din uleiul de lavandă au efect antioxidant, astfel că odată inhalați acționează împotriva radicalilor liberi, care cauzează stres oxidativ. E vorba de niște compuși ce reacționează cu celulele din corp, modificându-le astfel structura și funcționalitatea. Acțiunea lor se numește stres oxidativ și stă la baza multor probleme de sănătate, ce pot fi prevenite cu ajutorul uleiului de lavandă, ai cărui compuși neutralizează radicalii liberi.

Calmarea durerilor musculare și articulare
Masajul cu ulei de lavandă aduce beneficii însemnate persoanelor care se confruntă cu dureri asociate artitelor sau cu dureri musculare pe fondul suprasolicitării ori în urma unor accidentări. Aceasta, pentru că uleiul de lavandă are și acțiune antiinflamatoare iar odată pătruns prin piele reduce inflamația, care este una din cauzele durerilor respective.
Vindecarea leziunilor cutanate
Tăieturile, zgârieturile, escoriațiile și arsurile ușoare se pot vindeca mai rapid și fără a lăsa cicatrici vizibile dacă se aplică pe zona afectat un amestec de ulei de lavandă și ulei de nucă de cocos. După cum spuneam, uleiul de lavandă are efect antimicrobian, datorită căruia previne infectarea cu bacterii sau fungi ce ar putea îngreuna procesul de vindecare naturală.
Calmarea durerilor de cap
Pe lângă faptul că reduce stresul – care e deseori un factor declanșator al durerilor de cap – vaporii de ulei de lavandă dilată ușor vasele de sânge din creier și relaxează mușchii capului, ducând la o reducere a tensiunii la nivel cerebral, implicit la ameliorarea și dispariția durerilor de cap.
Menținerea sănătății pielii și a părului
Masajul cu ulei de lavandă este un tratament eficient pentru piele, prevenind sau combătând îmbătrânirea prematură asociată cu stresul oxidativ, acneea cauzată de acumularea de bacterii în pori, precum și iritațiile sau eczemele. La nivelul scalpului, stimulează circulația sanguină, asigurând o hrănire mai bună a firelor de păr, care devin astfel mai rezistente. Totodată, tratamentul cu ulei de lavandă este eficient împotriva mătreții și iritațiilor la nivelul scalpului.
Ulei de lavandă – cum se folosește
Pentru a profita de toate aceste beneficii, trebuie precizat că uleiul de lavandă nu este destinat consumului, fiind folosit doar pentru uz extern și aromaterpaie. În ceea ce privește uzul extern, poate fi folosit pentru masaj sau se poate adăuga în creme sau alte produse pentru tratamentul pielii. Totodată, poți adăuga câteva picături de ulei de lavandă în apa folosită pentru baie, iar pentru calmarea durerilor și reducerea inflamațiilor se poate aplica sub formă de comprese.
Pentru aromaterapie se folosesc dispozitive speciale, respectiv difuzoare de uleiuri esențiale sau lămpi de aromaterapie.
Ulei de lavandă – măsuri de precauție
În primul rând, trebuie evitată administrarea orală, întrucât uleiul de lavandă, ca orice alt ulei esențial, nu este un ulei alimentar pe care să îl poți adăuga în salate sau cu care să poți găti.
Nu se recomandă nici aplicarea în exces pe piele întrucât poate cauza iritații, iar înainte de a-l folosi pentru prima dată este bine să îl testezi pe o porțiune redusă. Recomandarea de a testa uleiul de lavandă înainte a-l aplica pe piele se adresează în mod special persoanelor alergice la mentă sau salvie – plante care fac parte din aceeași familie cu lavanda.
Persoanele aflate sub tratament cu sedative, antidepresive, anxiolitice, somnifere, antihipertensive, trebuie să evite uleiul de lavandă întrucât compușii săi pot interacționa cu aceste medicamente.
Recomandarea este valabilă și în privința femeilor însărcinate sau care alăptează, nu neapărat pentru că uleiul de lavandă ar avea efecte nedorite, ci din cauza faptului că nu există suficiente studii care să ateste că utilizarea sa în sarcină și/sau alăptare este 100% sigură.
Drenajul limfatic, mai mult ca perfect pentru sănătate și siluetă
27.04.2026
































