Jocurile Olimpice: Creierul atleților de elită prezintă diferențe cruciale

Timp estimat de citire:

4 minute, 17 secunde

Ce diferențiază creierul unui sportiv de elită de al nostru? E o întrebare care a stârnit curiozitate și mult interes de-a lungul anilor. Iată că în cele din urmă a putut fi observată o serie de caracteristici ale sistemului nervos comune olimpicilor. Altfel față de restul muritorilor de rând.

O super gestionare a stimulilor sonori

Din momentul în care organismul simte o schimbare în mediul înconjurător, sportivii foarte bine pregătiți au un avantaj. Bombardat cu stimuli auditivi aleatorii – cum ar fi vuetul arenei, zgomotul îndepărtat al unui avion care trece, trepidația difuzorului vreunui crainic etc. – creierul sportivului trebuie să determine rapid ce sunete sunt importante pentru succesul lor și care sunt distrageri.

Un studiu transversal din 2019, condus de oamenii de știință de la Universitatea Northwestern din SUA, a constatat că studenții-atleți din diferite echipe sportive de primă divizie au un răspuns mai mare la sunete decât colegii lor de aceeași vârstă și sex.

De asemenea, o analiză bazată pe monitorizarea undelor cerebrale a sugerat că sportivii au o capacitate mai mare în a elimina zgomotele străine, reușind să se concentreze mai bine asupra sunetelor relevante.

În timp ce o mare parte din acest lucru ar putea fi pus pe seama practicii de a se concentra asupra sfaturilor antrenorului de pe margine, unii dintre sportivii studiați au jucat în medii tradițional mai puțin cacofonice, cum ar fi un teren de golf. Cel mai probabil, modelarea capacității creierului de a elimina distragerea atenției are legătură cu concentrarea și antrenamentele riguroase.

Nu este vorba doar de sunet

O investigație publicată în 2018 a arătat că jucătorii de tenis experimentați pot prelungi momentele de concentrare vizuală intensă, fenomen cunoscut cu denumirea de perioadă de „liniște vizuală”. Condus de cercetători de la Universitatea de Stat din Florida, studiul nu a constatat doar că jucătorii mai pricepuți aveau perioade mai lungi de „liniște vizuală”, ci și că aceste intervale extinse de concentrare erau asociate cu lovituri mai bune.

Cercetătorii au continuat să analizele fenomenul și în rândul performerilor din alte sporturi. În final, au ajuns la concluzia că această asociere între îndemânare și perioada de „liniște vizuală” nu era exclusivă tenisului.

Circuite cerebrale speciale

Având o multitudine de informații detaliate despre starea jocului/ competiției, un sportiv performant trebuie să le transforme în acțiuni câștigătoare.

Acțiunile motorii sunt coordonate în mare măsură de stratul exterior al creierului, sau cortex. Într-un studiu pe scafandri de elită, s-a putut observa, că această structură cerebrală are o grosime mai mare în zonele asociate cu conștientizarea spațială și percepția mișcării corpului.

De asemenea, la sportivii de nivel înalt, s-a putut observa o comunicare mai bună între regiunile corticale și un grup de neuroni din creierul anterior cunoscut sub numele de striatum, care este esențial pentru alinierea secvențelor de mișcări. Pur și simplu, existau niște căi îmbunătățite între cortex și striatum.

De altfel, oamenii de știință de la Max Planck Institute for Human Cognitive and Brain Sciences, din Germania, a pus în evidență existența unor circuite cortico-striatale semnificativ diferite în cazul sportivilor de elită, după ce au făcut o comparație între creierele unor oameni obișnuiți și cele ale unor aruncători de suliță și săritori în lungime de elită. Practic, studiul lor demonstrează că legăturile dintre regiunile creierului implicate în coordonarea diferitelor mișcări pentru a atinge un obiectiv sunt diferite la sportivii de performanță.

O predispoziție genetică aparte

Nu există nicio îndoială că unii oameni se nasc cu creiere cărora le este mai ușor să extindă circuitele necesare pentru o ascultare atentă, o privire liniștită și reacții extrem de precise, la fel cum unii se nasc pentru a dezvolta mușchi mai puternici.

Cu toate acestea, mulți sportivi de nivel olimpic s-ar putea să se fi născut cu un as în mânecă – un stimulent chimic care îi împinge un pic mai mult în căutarea gloriei. Cel mai probabil e vorba de expresia genei transportorului activ al dopaminei (DAT), care influențează consumul de energie, mișcarea și căutarea recompenselor. Cel puțin așa sugerează rezultatele unui studiu realizat de geneticienii de la Universitatea din Parma, Italia, în 2015, care a investigat patru gene asociate cu dezvoltarea musculară și comportamentul.

Așadar, se pare că mulți dintre cei care se străduiesc să câștige aurul olimpic sunt determinați să își transforme creierul într-un motor de performanță, capabil să împingă restul corpului lor dincolo de limite.