Dovlecei umpluți
Calorii dovlecei umpluți
| 100 grame | 200 grame | 300 grame |
| Calorii |82 | Calorii |164 | Calorii |246 |
| Proteine| 10 | Proteine | 20 | Proteine | 30 |
| Lipide |3 | Lipide | 6 | Lipide | 9 |
| Carbohidrați | 4 | Carbohidrați | 8 | Carbohidrați | 12 |
| Fibre | 2,2 | Fibre | 4,4 | Fibre | 6,6 |
Există mai multe rețete de dovlecei umpluți însă acestea se împart în două categorii principale, respectiv cele cu carne și cele fără carne. Așadar, numărul de calorii diferă de la o rețetă la alta, fiind influențat de tipul ingredientelor dar și de metoda de preparare. Spunem aceasta pentru că există dovlecei umpluți copți la cuptor dar și dovlecei umpluți prăjiți.
Cum se prepară dovlecei umpluți
Indiferent de rețeta aleasă, este destul de simplu să gătești dovlecei umpluți și ai toate șansele să îți iasă de la prima încercare. E nevoie în primul rând de 2-3 dovlecei care se taie pe jumătate și se scobesc cu o lingură. În jumătățile de dovleac astfel scobite se adaugă umplutura, care poate fi un amestec de roșii tăiate cubulețe, ouă, smântână, brânză, pătrunjel si alte verdețuri, condimente și carne. Evident, în rețetele vegetariene nu se folosește carne, iar dacă optezi pentru o variantă vegană se renunță la ouă, brânză și smântână.
Dovleceii umpluți se pun apoi la cuptor într-o tava tapetată cu hârtie de copt și unsă cu puțin ulei sau se pot prăji în ulei.
Câte calorii conține o porție de dovlecei umpluți
Nu există o valoare fixă a numărului de calorii pe care le conțin dovleceii umpluți, pentru că, în funcție de rețetă, acesta poate fi mai ridicat sau mai scăzut. Spre exemplu, 100 de grame de dovlecei umpluți preparați cu carne de porc conțin aproape 280 de calorii furnizate de 30,32 de grame de proteine, 14,92 de grame de carbohidrați și 10,98 de grame de lipide. O cantitate similară de dovlecei umpluți cu brânză de vaci, fără carne, conține 82 de calorii datorită aportului mai scăzut de proteine și grăsimi, în timp ce o porție în variantă vegană are un aport de doar 77,3 calorii.
Cum să reduci aportul de calorii din dovleceii umpluți
După cum se poate constata din cele spuse mai sus, varianta vegană de dovlecei umpluți este cea mai puțin bogată în calorii, întrucât nu conține grăsimi, iar aportul de carbohidrați și proteine este la un nivel redus. În acest caz, pentru umplutură poți folosi roșii, ceapă, ciuperci, usturoi, orez si ardei. Și variata vegetariană are un aport redus de calorii însă acesta crește ușor dacă adaugi smântână, cașcaval, brânză și/sau ouă. În acest caz, e recomandat să folosești smântână degresată și brânză de vaci, care conțin mai puține grăsimi.
Dacă preferi varianta cu carne vei avea parte de mai multe calorii dar și de un aport important de proteine. În acest caz e recomandat să prepari dovleci umpluți cu carne de pui iar dacă totuși ții neapărat să folosești carne roșie, alege bucățile de mușchi fără grăsime. De asemenea, dacă gătești cu carne evită să folosești și smântâna pentru că aceasta adaugă un plus de grăsime.
Nu în ultimul rând, este mult mai sănătos să prepari dovleceii umpluți la cuptor decât să îi prăjești, întrucât uleiul încins îi îmbibă cu grăsimi trans, care cresc aportul de calorii dar și nivelul de colesterol.
Ce beneficii pentru sănătate aduce consumul de dovlecei umpluți
Dovleceii și legumele folosite pentru umplutură conțin fibre care îmbunătățesc digestia, facilitând tranzitul intestinal și hrănind bacteriile probiotice care formează flora intestinală. Totodată, fibrele vegetale încetinesc digestia și rămân mai mult timp în stomac, prelungind senzația de sațietate și determinând un consum mai redus de calorii. Din fibrele solubile dizolvate în intestin se formează o peliculă gelatinoasă care hrănește probioticele și totodată reține o parte din grăsimile saturare și grăsimile trans care se transformă în colesterol rău (LDL) când ajung în ficat. În același mod se încetinește și absorbția carbohidraților simpli și astfel se evita creșterea bruscă a glicemiei.
În același timp, dovleceii și legumele conțin minerale, vitamine și antioxidanți care îmbunătățesc imunitatea, susțin funcționarea sistemului nervos și derularea funcțiilor metabolice.
Alte mâncăruri de legume cu un conținut redus de calorii, care pot fi incluse într-o dietă echilibrată sunt:
- Ghiveci de legume (29,3calorii/100 grame)
- Legume sotate (104 calorii/100 grame)
- Tocană de legume (67 calorii/100 grame)
- Legume la cuptor (111.3 calorii/100 grame)
- Ciorbă de legume (20,5 calorii/100 grame)
































