„Brain Rot”, fenomenul digital care distruge capacitatea de atenție
Un nou termen a pătruns în vocabularul generației tinere, dar a intrat și în atenția psihologilor: „brain rot” (putrezirea creierului). A început ca o glumă pe social media, dar a devenit o preocupare medicală reală. Experții avertizează că supraconsumul de conținut digital de proastă calitate, mai ales de video-uri scurte, ne afectează capacitatea de concentrare și sănătatea mintală.
15.01.2026
Timp estimat de citire:
2 minute, 28 secundeFenomenul “brain rot” descrie deteriorarea stării cognitive și intelectuale cauzată de consumul excesiv de conținut online trivial – în special videoclipuri scurte, repetitive și absurde care inundă platforme precum TikTok, Instagram sau YouTube.
Dopamină gratis
Dr. Sanjay Gupta, corespondent medical șef al CNN, avertizează că acest tip de content este creat ca să exploateze sistemul de recompensă al creierului. „Atenția noastră este o resursă limitată. Când descărcăm în spațiul nostru mental acest zgomot digital constant, pierdem din vedere aspecte esențiale: munca, relațiile și chiar sănătatea fizică”, explică acesta.
Cercetările recente arată că tinerii care petrec mai mult de trei ore pe zi derulând la nesfârșit video-uri scurte (fenomen numit doomscrolling) prezintă un risc dublu de a dezvolta simptome de depresie și anxietate. Mai mult, specialiștii vorbesc despre o „îmbătrânire accelerată a creierului” în rândul Generației Z, cauzată de suprasolicitarea cognitivă.
Simptomele „brain rot”
Nu este vorba doar despre utilizarea tehnologiei, care nu mai este în postura de a fi eliminată, ci despre calitatea interacțiunii digitale. Experții identifică câteva semne clare ale acestui fenomen:
- Dificultatea de a gândi clar sau de a reține informații simple.
- Incapacitatea de a urmări un film lung sau de a citi o carte fără a verifica telefonul.
- Preferința pentru interacțiunile digitale în detrimentul celor față în față.
- Senzația de epuizare după ore întregi de navigare pe telefon.
Există soluții?
Psihologul Lisa Damour subliniază că recunoașterea termenului de către tineri este, paradoxal, un semn de conștientizare. „Când adolescenții spun că au brain rot, ei admit de fapt că mintea lor nu este utilizată la potențialul maxim”, spune ea.
Pentru a combate acest fenomen, experții recomandă strategii de igienă digitală, lucruri cât se poate de simple:
- Stabilirea unor intervale orare pentru navigat pe rețelele sociale, urmate de activități care necesită concentrare profundă.
- Alegerea conținutului care educă sau inspiră, în locul celui care doar „umple timpul”.
- Perioade în care dispozitivele sunt lăsate în altă cameră, în special în timpul meselor și înainte de culcare.
Într-o lume în care algoritmii devin tot mai sofisticați, lupta pentru sănătatea noastră mintală va ajunge să se dea la fiecare „scroll”. „Brain rot” nu este o glumă, este un semnal că există nevoia de pauză de la zgomotul digital pentru a ne recupera capacitatea de a gândi la potențialul maxim.
Foto: Shutterstock
De cât soare avem nevoie cu adevărat?
11.08.2026
































