Orezul care îngrașă mai puțin: cum se gătește și de ce să-l consumi abia a doua zi
Articol verificat de: Dr. Ecaterina Zoican
Deși a devenit de mult un ingredient foarte popular folosit în mii de rețete din întreaga lume, orezul este privit cu reticență atunci când vine vorba de diete pentru slăbit sau pentru menținerea siluetei. Se spune despre orez că îngrașă întrucât conține amidon, care este un carbohidrat ce furnizează un număr mare de calorii.
14.09.2026
Timp estimat de citire:
5 minute, 53 secundeÎn realitate însă, orezul poate fi un ingredient potrivit atât pentru o dietă echilibrată cât și pentru curele de slăbire, cu condiția de a nu fi consumat imediat după gătire, ci lăsat câteva ore să se răcească. Ideal este ca orezul să fie consumat a doua zi după gătire iar în cele ce urmează vei afla care sunt argumentele din spatele acestei recomandări și de ce orezul răcit este mai prietenos cu silueta.
De ce se spune că orezul îngrașă
Orezul este un ingredient versatil și foarte ușor de preparat, ceea ce explică de ce îl găsim într-o sumedenie de rețete din cele mai diverse. Principalul său „defect” ar fi acela că are un aport caloric destul de ridicat datorat în primul rând conținutului de amidon, care este un carbohidrat. O cantitate de 100 de grame de orez fiert conține aproximativ 130 de calorii datorate în cea mai mare măsură celor 28 de grame de carbohidrați. Aceasta nu înseamnă însă că orice porție de orez îngrașă, surplusul ponderal apărând pe fondul unui consum îndelungat și în cantități mari.
Amidonul din orez conține calorii la care se adaugă cele din sosurile, carnea, grăsimile care însoțesc de obicei acest ingredient la mese. Atunci când orezul este cald, amidonul eliberează rapid o cantitate mare de glucoză, care de multe ori nu poate fi absorbită în totalitate de celule și transformată în energie, astfel că surplusul de transformă în grăsime, care este stocată ca rezervă energetică. În plus, este destul de sărac în fibre și de aceea nu asigură o senzație prelungită de sațietate, astfel că după o masă copioasă cu orez e posibil să simți la scurt timp nevoia de mai mai mânca ceva, adăugând astfel o nouă doză de calorii.

Care este secretul orezului răcit
Orezul consumat rece este mai prietenos cu silueta în comparație cu cel consumat cald, chiar dacă scăderea temperaturii nu reduce și numărul de calorii. Se modifică însă modul în care acestea sunt metabolizate de organism, orezul rece conferind o absorbție mai lentă și o utilizare mai eficientă a glucozei furnizate de carbohidrați.
Amidonul este sensibil la căldură, iar în urma procesului de fierbere se dizolvă în apa fierbinte și se transformă într-o gelatină. Ajuns în tractul digestiv sub această formă, amidonul este mai ușor procesat și absorbit în sânge, eliberând rapid o cantitate mare de glucoză. Aceasta este absorbită la nivel celular prin intermediul insulinei secretate de pancreas, însă o parte se transformă în țesut adipos pentru a fi stocată ca rezervă în cazul în care organismul se va confrunta cu un deficit caloric.
Dacă orezul preparat este lăsat să se răcească, moleculele care compun amidonul formează structuri mai compacte care devin mai greu de digerat și absorbit în sânge. Se formează astfel ceea ce se numește „amidonul rezistent”, care își păstrează aportul caloric dar este mai greu de procesat în organism. Astfel, o parte din amidonul rezistent rămâne nedigerată și se elimină pe cale naturală ceea ce înseamnă că orezul rece conferă organismului mai puține calorii. De asemenea, amidonul rezistent se comportă asemeni fibrelor alimentare, îmbunătățind tranzitul intestinal și hrănind bacteriile probiotice din intestine.
Așadar, orezul răcit conține amidon rezistent care eliberează mai lent glucoza – ceea ce permite organismului să o absoarbă mai eficient, evitând formarea depozitelor de grăsime – iar aportul caloric nu este exploatat în totalitate pentru că o parte de calorii se pierd pe fondul procesării incomplete a acestui tip de amidon.
Cum se gătește orezul pentru a nu afecta silueta
Orezul este destul de ușor de preparat, putând fi folosit ca ingredient într-o mare varietate de preparate, însă dacă vrei ca acesta să-și lase cât mai puțin amprenta asupra siluetei, trebuie să ții cont ce câteva reguli simple.
Alegerea orezului
Există multiple sortimente de orez pe care le poți alege după preferințe, însă cel care este considerat ca fiind cel mai sănătos este orezul brun. Acesta este mai puțin procesat decât orezul alb, conținând în plus față de acesta tărâțe și germeni. Vine cu un aport de fibre care îmbunătățesc digestia și încetinesc absorbția carbohidraților.
Fierberea
Înainte de a fi pus la fiert, orezul se spală bine în câteva ape atât pentru a elimina praful și impuritățile cât și o parte din amidon. Pentru fiecare sortiment de orez există recomandări specifice privind cantitatea de apă și timpul de fierbere, iar la final boabele trebuie să fie bine pătrunse dar nu foarte moi, iar apa să capete o consistență gelatinoasă.
Răcirea
Este de preferat ca apa în care a fiert orezul să nu fie folosită la gătit întrucât conține amidon, iar după strecurare boabele se lasă într-un recipient curat. După preferințe, mai pot fi spălate cu apă rece pentru a mai reduce din cantitatea de amidon sau pot fi lăsate să se răcească la temperatura camerei.
Pentru a obține o cantitate mai mare de amidon rezistent este ideal ca orezul răcit la temperatura camerei să fie apoi păstrat la frigider între 12 și 24 de ore înainte de a fi consumat.
Consumul
Marele avantaj constă în faptul că orezul astfel pregătit nu trebuie neapărat să fie consumat rece pentru a-și păstra calitățile despre care am amintit. Dacă orezul fiert este păstrat la frigider peste noapte, amidonul rezistent nu se va descompune la fel de ușor ca în timpul fierberii. Astfel, orezul poate fi încălzit ușor în tigaie, la cuptor, la microunde sau poate fi adăugat în supe, ciorbe sau alte preparate calde.
Sunt recomandate mâncărurile ușoare, fără grăsime în exces, fără sosuri grase, întrucât acestea vin cu un aport crescut de calorii, care aproape că fac inutile eforturile de a pregăti orezul pentru a fi mai prietenos cu silueta. Cel mai bine, orezul se potrivește cu carnea de pui, peștele, uleiul de măsline, verdețurile și legumele gătite după preferințe.
Faptul că orezul este răcit în prealabil pentru reducerea aportului caloric nu înseamnă că poate fi consumat în cantități mari. În general. o porție de 100-150 de grame de orez este considerată potrivită într-o dietă echilibrată.
Disclaimer: Informatiile din acest articol apartin exclusiv autorului acestui material si redau o experienta personala in lupta cu kilogramele in plus. Orice recomandare medicala continuta de acest material are scop informativ. Rezultatele nu sunt tipice, pot varia de la individ la individ si pot depinde de stilul de viata al fiecaruia, de starea de sanatate, dar si de alti factori.
Dieta de 1000 de calorii pe zi este periculoasă? Ce spune nutriționistul despre dietele restrictive
11.09.2026
































