Buna, numele meu e Sorana si am 29 de ani. Nu am fost un copil gras si nu am avut probleme cu greutatea pana in clasa a 12-a. Atunci s-a declansat haosul in corpul meu si totul a scapat de sub control. Am tinut regimuri peste regimuri, dar rezultatele fie nu se vedeau, fie dispareau imediat. Era obositor si frustrant. Kilogramele in plus aduc depresii si o mare lipsa de incredere in propria persoana. Eram mereu nemultumita si suparata. Cumva ajunsesem sa gasesc confort in mancare. Cand mancam uitam parca de toate problemele. Erau 5 minute de fericire. Mancam orice, oricand.

Incepusem sa imi spun ca nu am ce face, ca asa sunt eu si ca trebuie sa accept ca nu ma pot schimba. Uram discutiile despre diete purtate de prietenele mele slabe care se vedeau grase. Mancam cand eram vesela, mancam cand eram suparata. Mancarea reprezenta pentru mintea mea cel mai la indemana refugiu. Asa am ajuns la un record de 82 de kilograme (la o inaltime de 165 cm). Este foarte greu sa descriu in cuvinte disconfortul pe care il resimteam. Ajunsesem sa nu ma mai suport eu pe mine. Nu suportam sa ma uit in oglinda sau sa merg la shopping. Timp de 4 ani mi-am chinuit organismul cu tot felul de regimuri ineficiente si am simtit durereroasele efecte yo-yo cand reveneam la un stil normal de mancat.

La un Revelion am avut un moment in care am zis ca pot face lucrurile altfel. Am facut o lista cu schimbari. In primul rand m-am lasat de fumat. Apoi a venit marea provocare: lupta cu kilogramele. Impreuna cu doi prieteni am inceput regimul Dukan. A fost greu in primele zile. A fost oribila prima luna in care eu nu slabisem deloc. In a doua luna prietenii mei pierdusera deja multe kilograme iar cantarul meu abia-abia isi misca acul. Ceva insa m-a facut sa nu renunt. Am zis ca merg mai departe, tinem impreuna regimul pana la capat. Incetul cu incetul au inceput sa se vada rezulatele. Am inceput sa merg si la sala, la difierite antrenamente cardio. La inceput mergeam de nevoie. Nici nu stiu insa cand a inceput sa imi placa si sa consider sportul parte din viata mea. Am tinut dieta Dukan  timp de 1 an. Cu zile in care am trisat, cu zile in care nu mai suportam unele alimente… cumva am reusit.
 

La un moment dat m-am departat de regim, am pastrat doar principiile si l-am ajustat dupa gusturile si nevoile mele. Aveam un program regulat de antrenamente la care nu renuntam pentru nimic in lume. Sportul mi-a adus un echilibru la care nici nu visam. M-a ajutat in lupta cu fumatul, cu kilogramele, cu stresul de la birou, cu problemele personale. M-a facut sa inteleg ca nimic nu este imposibil daca ai vointa. M-am apucat de alergat si mi-am cumparat bicicleta si m-am indragostit de libertatea pe care ti-o ofera.

Au trecut 2 ani de cand am ajuns la o greutate normala. Prietenii mei sunt mandri de mine si ma dau drept exemplu tuturor celor care nu cred in diete si schimbarea stilului de viata. Am reusit sa ajung la 54 de kilograme. Visez sa am 49. Dar mi-e foarte greu acum sa mai pornesc un regim. Inca nu sunt total constienta de cum arat, inca am nemultumiri cand ma uit in oglinda, dar totul este la un alt nivel. Acum pur si simplu as vrea mai mult de la mine doar pentru ca am vazut ca pot. Sunt multumita ca reusesc sa oscilez cu greutatea intre 54-57 de kilograme. Am slabit aproape 28 de kilograme pentru ca intr-o seara am reusit sa ma mobilizez psihic si sa spun stop.

Am devenit un alt om, am reusit sa ma reinventez. Astazi resuesc sa alerg 15 kilometri si vreau mai mult. Pedalez cu mare placere in oras sau in padure. Merg la sala de placere. Merg cu rolele in parc. Am inceput sa schiez din nou dupa 15 ani de pauza. Nu mai tin regim insa incerc sa imi impun niste limite de bun simt. Am reusit sa imi dovedesc insa ca pot face orice imi propun, pentru ca nimic nu este imposibil.

Cu drag, Sorana