Gogonele murate

Gogonelele murate sunt tomate încă necoapte culese toamna când sunt încă verzi și conservate în saramură, mai precis într-o soluție de apă cu sare. De altfel, prepararea de gogonele murate este una dintre preocupările de căpătâi ale gospodinelor la începutul toamnei, întrucât acestea constituie o garnitură cum nu se poate mai potrivită pentru mâncărurile „grele” și pline de calorii specifice perioadei Sărbătorilor de Iarnă. De asemenea, consumul de gogonele murate în sezonul rece constituie o sursă naturală de minerale și vitamine într-o perioadă în care fructele și legumele proaspete sunt mai greu de găsit.

Pentru a prepara gogonele murate ai nevoie de tomate verzi – culese înainte de a se coace, când sunt încă tari – sare grunjoasă fără iod numită generic „sare pentru murături” și apă. În funcție de preferințe, mai poți adăuga usturoi, rădăcină de hrean, țelină, boabe de muștar, chimen, cimbru, coriandru, piper boabe, mărar și alte condimente.

Gogonelele bine spălate se așează în borcane împreună cu celelalte ingrediente, după care se prepară o saramură adăugând câte o lingură de sare pentru fiecare litru de apă. Saramura se încălzește până dă în clocot apoi se lasă la răcit cam 5 minute, după care se toarnă în borcane peste gogonele. Borcanele se lasă descoperite 24 de ore, după care se închid ermetic cu capace iar în cel mult o lună și jumătate gogonelele murate pot fi savurate.

Sunt considerate alimente cu puține calorii, chiar dacă aportul caloric poate fi mai redus sau mai ridicat, în funcție de rețetă și de ingredientele folosite. În medie, o porție de 100 de grame de gogonele murate conține 36 de calorii provenite din 8,3 grame de carbohidrați, 1,1 grame de proteine și o cantitate insignifiantă de grăsimi, de doar 0,2 grame. De asemenea, aceeași cantitate de gogonele murare vine cu un aport de 1,1 grame de fibre, care nu au valoare nutritivă dar aduc o serie de beneficii pentru sănătate.

În antiteză cu numărul redus de calorii, gogonelele murate sunt o bună sursă de minerale și vitamine, conținând totodată și bacterii probiotice care îmbunătățesc flora intestinală. Mai exact, o porție de gogonele murate vine cu un aport de vitamina A, vitamine din complexul B, vitaminele C, E și K, împreună cu minerale precum calciul, fierul, sodiul, potasiul, fosforul, seleniul cuprul și manganul.

Întrucât conțin fibre și bacterii probiotice specifice alimentelor fermentate, gogonelele murate sunt benefice pentru digestie. Bacteriile probiotice pe care le conțin sunt similare celor care formează flora intestinală, consumul de gogonele murate ajutând la restabilirea și menținerea echilibrului microbiomului din tractul digestiv. De asemenea, fibrele hrănesc aceste bacterii benefice și facilitează tranzitul intestinal datorită efectului lubrifiant și faptului că atrag apa în bolul fecal și îi conferă volum. Conținutul scăzut de calorii și senzația de sațietate conferită de fibre și de gustul acrișor-sărat fac din gogonelele murate un aliment recomandat în curele de slăbire dar și în dietele echilibrate, pentru menținerea unui indice normal de masă corporală. În același timp, ajută la întărirea imunității datorită vitaminei C, care este un nutrient cu o contribuție importantă în sinteza celulelor imunitare și reglarea funcțiilor acestora.

Este de evitat consumul în exces de gogonele murate întrucât un aport prea mare de probiotice dezechilibrează flora intestinală și duce la apariția diareei. De asemenea, din cauză acidității specifice, consumul de gogonele nu este recomandat persoanelor cu gastrită sau alte afecțiuni ale stomacului și nici celor care se confruntă cu tulburări digestive. Un alt motiv pentru care nu trebuie consumate în exces este conținutul ridicat de sare. Prin acțiunea sodiului, sarea consumată în exces determină retenția de apă iar acumularea de lichid în țesuturi duce la creșterea volumului de sânge și apariția hipertensiunii arteriale. Din același motiv se recomandă precauție maximă din partea persoanelor hipertensive în ceea ce privește consumul de gogonele murate.

Calorii gogonele murate

100 grame 200 grame  300 grame
Calorii |36 Calorii |72 Calorii |108
Proteine| 1,1 Proteine |2,2 Proteine |3,3
Lipide | 0,2 Lipide | 0,4 Lipide | 0,6
Carbohidrați | 8,3 Carbohidrați | 16,6 Carbohidrați |24,9
Fibre | 1,1 Fibre | 2,2 Fibre | 3,3

Alte alimente fermentate, cu un conținut scăzut de calorii, care pot fi incluse într- o dietă echilibrată sunt:

  • Lapte bătut (66 calorii/100 grame)
  • Iaurt cu 3,5% grăsime (59 calorii/100 grame)
  • Chefir cu 1,5% grăsime (40 calorii/100 grame)
  • Varză murată (20 calorii/100 grame)
  • Castraveți murați (12 calorii/100 grame)