Vraji de toamna

In timp ce afara simt cum incep sa “picatureasca” picaturile, sa vantureasca vantul si, ca sa zic asa, sa “tomneasca” toamna, in ultima raza de soare timid strecurata in ceasca mea de cafea mi s-a parut ca am gasit raspunsul la dilematica intrebare din titlul revistei. Cum e mai bine sa-ti doresti sa fii? Slab sau Gras? Eu zic ca Vesel!

Am vazut ca undeva prin vestul tarii sunt smecheri astia, “geana cu ochiul” la indestructibilii aia din Occident care au un club unde se practica terapia prin ras. Mai mare rasul sa vezi cum oameni in toata firea scoteau limba unii la altii, se indoiau de ras “tematic” de fantoma, de copil de gradinita sau la auzul unui banc spus la un telefon imaginar pe care plini de harnicie il mimau cu doua degete pe langa ureche! Mi-am dat seama ca, fara voia mea, incepusem sa zambesc, era nostim, era tonic. Nici sa nu va aud ca nu aveti motive de haz ca doar nu eram singura ieri pe Lipscani cand un vagabontel isi facea reclama la cateva camasi pe care incerca sa le vanda – “Camasi de furat, ieftine ca braga, doar 100 de mii bucata!”. Ca in reclama aia “daca vrei, poti!” cred ca e doar o chestiune de tenacitate, de inteleapta alegere “sunt tot ceea ce vreau sa fiu… chiar si fericit”.

Haz de necaz

Foarte aproape de casa mea, de la un balcon imi tot face semne largi, ca la avioane, doar stegulete in maini nu are, un domn batranel si categoric nesanatos… la bibilica, m-as exprima eu “inferior”. Nu il cunosc, nu am habar de unde stie el cum ma cheama, dar desi vorbeste cu dificultate, de cate ori ma vede … si ma vede de doua ori pe zi ca sta numai in balcon, ma apeleaza curtenitor cu intimul “iubitel” si-mi racneste insinuant tot felul de invitatii la el acasa pe seara! Aude toata strada, trecatorii se intorc sa ma priveasca mai atent, incercand sa reconstituie cu fantezie cand oi fi fost ultima oara la amantelul dezarticulat din balcon. Eu nu ma pot opri sa nu rad, la ce mi-ar folosi sa plang starea  ciudata a mintii lui de copil batran si intru in joc, promitandu-i ca maine poate gasesc ceva timp. Mamaaa, ce vesel e dupa aceea! Dar nici mie nu-mi face rau gandul comic al invitatiei la “asternut”, pentru mine un fel de incurajare desueta a farmecelor unei feminitati tomnatice, cu spectatori stradali. Succes nebun, ce mai!?

Sa nu-mi incepeti mie cu vrajeli de genul “Cum sa fiu vesel… ca vine iarna si nu-mi ajung banii de intretinere?” Nici mie nu-mi ajung, dar am toate motivele de veselie, pentru ca am descoperit un magazin care vinde orice produs la pretul de 39 de mii de lei si acolo aveau nu mai putin de patru bucati de rujuri de buze cu sclipici la acest pret, deci, la un calcul sumar, un ruj ma poate tine cam o luna, si uite asa cu numai 10 mii de lei pot sa zambesc stralucitor si sclipitor de acum pana la Craciun! Era pe vremuri, pe la portile tuturor teatrelor un vagabond aproape fara varsta care se uita la trecatori isi dadea o palma in cap… si radeaaa! Odata cineva revoltat l-a intrebat “Ce razi bai…netotule?” El mic si batut de soarta a raspuns ca un mare intelept “Nu rad de dumneata! Rad… ca sunt Vesel!”

Cristina Stamate