La gogoasa infuriata

Timp estimat de citire2 minute, 53 secunde

Ca exista pe piata o gramada (o sumedenie era prea elevat si nici nu reflecta adevarul) de carti de bucate, se vede cu ochiul limpede (pana si eu am scris una… care e in librarii pe langa cealalta tona din domeniu) si nu se mai poate face nimic. Dar, mai nou, au aparut tot felul de concursuri, emisiuni TV, incercari de nominalizare in Cartea Recordurilor sau festivaluri mai mult sau mai putin zdranganitoare… toate legate de „potol”, „haleala”, „papa buna”, „arta culinara”, fratele meu alb, adicatelea „good food” ca sa ma inteleaga si fostii mei vecini din cartierul Damaroaia, manca-ti-as!
Pentru ca-mi place sa mananc (probabil ca din cauza asta imi place sa si gatesc) cam de cand ma stiu, in afara inconvenientului kilogramelor in plus (pericolul atomic combinat cu sabia lui Damocles al vietii mele), pasiunea pentru bucatarie mi-a adus tot felul de bucurii. Ma bucur cand mananc ceva bun, cand cumpar ceva special de mancare, cand sunt invitata la tot felul de reuniuni mondene onorate de mese festive cu smecherii de mancat sau atunci cand apar pe firmament expozitii culinare.     Cand am citit in ziare ca s-a deschis la Piata Unirii un festival al bucatelor bune de clampanit, n-am mai stat pe ganduri si am dat buzna… ca nehalitii, ca sa ma exprim metaforic, de mahala, la manifestarea cu pricina, pompos intitulata „Bucharest Food Festival”.

Cum intrai in cortul alb, o masuta, de unde doi tineri iti luau 10 roni (100.000 de lei vechi) bilet de intrare. Platesc… si nu ma rabda pipota si intreb pe ce dau atatia bani, ce mi se ofera in schimb, ca la mine la teatru cam atat e un bilet de intrare in pretul caruia vreo 80 de oameni facem ca toti dracii 3 ore si jumatate. Mi se raspunde cu un zambet ironic in coltul buzelor ca o sa am posibilitatea sa degust tot felul de nazdravanii… Misto! Imi soptesc in barba, ca o intelectuala sadea: o sa papam!
Titlul festivalului este in engleza, dar el se desfasoara in Romania, unde cel mare succes il face desertul intitulat „afara-i vopsit gardul si inauntru… leopardul”. Vad must si vreau sa cumpar. O intreb pe ardeleanca rumena care-l vindea cat costa. Zice un pret decent si vreau sa gust (ca de aia am dat banii pe bilet, nu?). Zice cu dulce grai ardelenesc: „Apa, nu se poate, ca n-am cum… da-i fain!” Ai nu? Pa cuvant? Ca o cucoana (proasta… de la oras) cumpar.

Am mai cumparat produse de cofetarie italienesti, scumpe de… sa dai in balbaiala, si despre care acasa am aflat ca nu faceau nici doua parale, si cand am vrut sa ma asez la restaurant sa mananc de pranz… canci! (asta ca sa ma exprim elegant) ca n-aveau nimic la niciunul dintre cele cu specific (unguresc, chinezesc etc.). Nu stiu daca am nimerit eu prost, ca era foarte la inceput manifestarea si ei au pus-o pe picioare mai tarziu, sau daca noi romanii avem ghinion ca irakienii aceia care au vrut sa intre in cartea recordurilor cu cel mai lung sandwich din lume. L-au facut, si cand sa-l masoare, n-au mai avut ce… ca se repezisera fomistii… si l-au infulecat!

Ati vazut cum se umfla o gogoasa cand da de ulei incins? Ei, asa am plecat eu de la festival: INFURIATA!!!… (si cu banii luati!).      

Cristina Stamate

Disclaimer: Informatiile din acest articol apartin exclusiv autorului acestui material si redau o experienta personala in lupta cu kilogramele in plus. Orice recomandare medicala continuta de acest material are scop informativ.
Rezultatele nu sunt tipice, pot varia de la individ la individ si pot depinde de stilul de viata al fiecaruia, de starea de sanatate, dar si de alti factori.

Lasă un răspuns

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si transmiterii de comentarii. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.

Sunt de acord cu politica de confidentialitate

Niciun comentariu

Politica de confidentialitate